Burleanu îl vrea pe Chivu în echipa sa de la FRF
Cristi Chivu s-a retras acum doi ani, din cauza unor probleme medicale, dar poate reveni în fotbalul românesc.
Cristi Chivu poate primi o functie de conducere in cadrul Federatiei Romane de Fotbal. Presedintele Razvan Burleanu a dezvaluit ca l-a ofertat in urma cu un an si jumatate pe Chivu, iar acum i-a adresat o noua invitatie publica, relatează Romaniatv.net.
„Cu Cristi m-am intalnit, am discutat. Nu mi-a spus nici da, nici nu, a fost ceva politicos, mi-a spus ca vrea sa se dedice familiei. Insa chiar si acum usa ramane larg deschisa”, a spus Razvan Burleanu.
De la retragerea din fotbal, Cristi Chivu a avut mai multe posibilitati de a se intoarce intr-o functie de conducere, fiind dorit atat de Viitorul, cat si de Dinamo.