Uneperiștii, deschiși la alianțe la alegerile locale
Deputatul Valeriu Steriu a declarat că după alegerile locale UNPR va face alianţă „oriunde şi cu oricine” pentru a „maximiza” numărul de voturi şi de funcţii de viceprimari, dar a precizat că înainte de scrutin singurul protocol existent este cel cu PSD.
„Oriunde şi cu oricine, postelectoral, vom face alianţă. Nu e niciun fel de problemă. Vrem să ne maximizăm numărul de voturi şi evident, după alegeri, numărul de funcţii, viceprimari pe care nu-i putem face decât colaborând cu toţi partenerii”, a subliniat Steriu, fiind întrebat dacă UNPR va face alianţe cu alte partide în afară de PSD după alegerile locale, în vederea stabilirii majorităţilor din consilii judeţene şi consilii locale, relatează Romaniatv.net.
Coordonatorul campaniei electorale a UNPR pentru alegerile locale a spus că în această perioadă se definitivează alianţele Uniunii cu PSD în judeţele şi localităţile în care cele două formaţiuni vor avea candidaţi comuni. „Este exact perioada când se definitivează aceste alianţe. şi, în mod clar, nu avem în clipa de faţă nicio alianţă preelectorală sau spre a fi o alianţă cu PNL. Dar cu PSD sunt negocieri pe mai multe judeţe”, a spus Steriu.
Potrivit lui Steriu, este posibilă o colaborare a UNPR cu PSD şi la alegerile parlamentare. „Actualul protocol cu PSD are prevăzut şi acest element, o posibilă colaborare în toamnă, deocamdată este singurul protocol existent. După alegerile locale vom face şi noi o radiografie cum stăm şi pe ce ne bazăm şi ce putem oferi şi ce putem şi noi, la rândul nostru, căpăta într-o astfel de alianţă”, a precizat Valeriu Steriu, notează Agerpres.
El a calificat drept „atipică” situaţia din Bucureşti, unde PSD şi UNPR vor avea candidaţi comuni în trei sectoare şi la funcţia de primar general, iar în alte trei sectoare vor avea candidaţi proprii la funcţiile de primar şi liste proprii pentru funcţiile de consilieri.
Steriu a participat sâmbătă, la Scorniceşti, împreună cu senatorul Ion Toma, preşedinte al UNPR Olt şi secretar general adjunct al partidului, precum şi cu deputatul Luminiţa Adam la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al partidului şi la lansarea candidatului UNPR la Primăria Scorniceşti — Constantin Nedelea.