Groupama Asigurări a crescut tarifele la polițele RCA

0

Poliţele RCA au avut, anul trecut, o contribuţie de 174 de milioane lei la afacerile locale ale companiei deţinute de grupul francez Groupama, în creştere cu 52% faţă 2014, iar anul acesta tarifele vor fi calculate în functie de daunele produse de fiecare categorie de asiguraţi.

”În 2015, tarifele au fost majorate, în medie, cu 17%, şi dacă există deteriorări ale frecvenţelor de daune, ale daunei medii, cu siguranţă vom acţiuna şi anul acesta. Vrem să facem RCA-ul o linie de business dacă nu profitabilă, măcar pe break-even”, a afirmat Călin Matei.

Acest lucru înseamnă că tarifele vor creşte în funcţie de numărul şi valoarea pagubelor provocate de şoferi. În general, tarifele poliţelor variau în funcţie de vârsta şi de istoricul accidentelor fiecărui şofer în parte.

Per ansamblu, însă, afacerile din România ale asigurătorului francez au fost pe plus anul trecut, profitul situându-se la peste 23 de milioane de lei.

Cea mai mare contribuţie la afacerile locale ale Groupama Asigurări, care a încheiat 2015 cu prime brute subscrise în valoare de 805 milioane lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, o au asigurările non-viaţă, poliţele CASCO şi segmentul Property.

„Anul acesta ne propunem o creştere profitabilă şi sustenabilă a veniturilor pe termen mediu şi lung, iar în acelaşi timp ne dorim să devenim asiguratorul preferat al românilor”, a declarat directorul general al Groupama Asigurări, François Coste, într-o conferinţă de presă.

Pentru 2016, asigurătorul, care are peste 1,1 milion de clienţi individuali şi circa 67.000 de companii, şi-a propus o creştere a veniturilor de 5% şi un profit de 27 milioane de lei, prin consolidarea poziţiei pe liniile CASCO, asigurări de locuinţă şi Property şi acordând o atenţie sporită segmentului asigurărilor de persoane.

Prima medie la nivelul pieţei RCA a fost, anul trecut, de 657 lei, cu 8,4% mai mare decât în 2010. Această ajustare a avut loc în contextul în care dauna medie per ansamblul pieţei RCA a crescut cu 46,4%, de la 4.854 lei în 2010, la 7.106 lei în 2015, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

La nivel de piaţă, anul trecut au fost plătite 6.792 dosare de daună pentru vătămări corporale, valoarea despăgubirilor brute plătite fiind de circa 438 de milioane de lei.

Societăţile cu cea mai mare pondere în piaţa RCA sunt Euroins, Carpatica şi Asirom, care deţin 51,1% din piaţă, urmate de City Insurance, Omniasig, Astra (date raportate la 30 iunie 2015), Allianz Tiriac, Groupama, Uniqa, Generali şi ABC Asigurari, mai arată datele ASF. Numărul de contracte în vigoare existente la nivelul pieţei la sfârşitul lui 2015 a fost de 5,1 milioane, iar numărul contractelor nou încheiate în aceeaşi perioadă a fost de 7,3 milioane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.