Iosif Vulcan, comemorat la 175 de ani de la naștere

0

Un grup de directori de instituții culturale din Oradea au depus, joi, jerbe de flori la bustul lui Iosif Vulcan din Parcul Libertății, în ziua când se împlinesc 175 de ani de la nașterea publicistului bihorean.

‘Aici, acum, în lumina de primăvară care nu solicită cuvântări și discursuri, cel mai important gest este această reverență pe care inimile noastre, foarte tinere, tinere și mereu tinere, au venit să o facă lui Iosif Vulcan’, a spus Ioan Moldovan, directorul manager al Revistei Familia.

Ioan Moldova a amintit că Iosif Vulcan este cel care a înființat Revista Familia, una dintre publicațiile culturale care ‘a intrat, a rămas și rămâne în patrimoniul mare, spiritual, al românilor’.

‘Ea este importantă din toate punctele de vedere, dar nu putem să nu amintim faptul că în revista Familia a fost publicat pentru prima dată cel care avea să devină poetul nostru național’, a încheiat directorul revistei.

‘Iosif Vulcan a fost un laic și o persoană credincioasă în același timp, ale cărui rugăciuni au reverberat în catedrala noastră. Este un model pentru noi. Ceea ce a făcut el pentru națiunea română în acea perioadă istorică, în Imperiu, este o lecție de adevărat românism pe care nu ar trebui să o uităm, mai ales în zilele noastre’, a declarat, pentru AGERPRES, episcopul greco-catolic Virgil Bercea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.