Mutu ar putea juca la Astra

0

Adrian Mutu, 37 de ani, termină la vară contractul cu ASA Tg. Mureş şi este tentat să semneze cu Astra, unde este dorit de Marius Şumudică.

Adrian Mutu i-a răspuns lui Marius Șumudică după ce antrenorul Astrei a declarat că dorește să-l transfere pe atacant la Astra.

„E tentant să joci în Champions League. Mă voi gândi, îmi face plăcere această ofertă. Mai avem meciuri de jucat. În săptămânile următoare voi decide ce voi face. Sper să iau decizia cea mai bună pentru mine. Vreau să mă apuc și de antrenorat”, a spus Adrian Mutu la Digi Sport.

„Voi vedea ce voi face din vară, nu m-am gândit. E un moment dificil pentru noi. Eu sper să se rezolve cât mai repede aceste probleme. Eu am mai trecut prin asta la Petrolul și știu că nu e un moment plăcut. Jucătorii trebuie să-și facă datoria pe teren, nu se știe unde se vor duce peste o lună jumătate. E foarte greu să motivezi niște băieți atunci când nu sunt plătiți de ceva timp. Sunt probleme la toate echipele în afară de Steaua și Dinamo. Ne bazăm pe dorința lor de a juca și pe valoarea lor. Eu sunt în negocieri cu clubul, vom vedea la ce consens vom ajunge. Probabil nu voi lua toți banii, dar voi lua o parte din ei. Mi-ar plăcea să rămân în continuare aici, dar vom vedea ce va fi. Sunt niște suporteri extraordinari, față de cei din sudul țării”, a mai spus Adrian Mutu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.