Pandele, candidat independent la Primăria Voluntari
Florentin Pandele a anunţat, marţi seară, că a decis să îşi depună candidatura pentru un nou mandat la Primăria Voluntari ca independent.
Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a decis că candideze ca independent pentru un nou mandat, pentru a pune capăt „oricăror speculaţii privind legătura partinică” dintre candidatura sa şi cea a soţiei sale, Gabriela Vrânceanu Firea, la Primăria Capitalei.
„Am decis să candidez independent pentru funcţia de Primar al Oraşului Voluntari, pentru a pune capăt oricăror speculaţii privind legătura partinică dintre candidatura mea şi cea a soţiei mele”, a scris Florentin Pandele, pe Facebook.
Edilul a mai precizat că s-a gândit şi varianta de a nu mai candida pentru un nou mandat, însă se bucură, în continuare, de sprijinul locuitorilor din Voluntari, şi, în plus, mai are încă proiecte pe care vrea să le ducă la bun sfârşit.”Am în spate o carieră de 16 ani în slujba cetăţenilor din Voluntari, în care am transformat o comună ca oricare alta de la marginea Bucureştiului în cel mai mare oraş al judeţului Ilfov. Am fost tentat să mă opresc aici, cum s-ar putea spune, în plină glorie, dar am încă proiecte pe care îmi doresc să le duc la bun sfârşit, iar sprijinul masiv de care mă bucur în continuare din partea voluntărenilor îmi oferă o motivaţie suplimentară”, a mai scris Pandele.
Florentin Pandele este soțul Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei.
Din partea PSD, pentru Primăria Voluntari a fost înregistrată candidatura lui Robert Frunză. Candidatului PNL la Primăria Voluntari, deputatul Florin Secară, i-a fost respinsă candidatura din cauza unor nereguli în listele cu semnături de susţinere. Potrivit unor surse, ar fi fost respinsă şi candidatura PMP la aceeaşi primărie.