Curtea Spitalului Județean Argeș, invadată de șobolani!

Un argeşean a filmat, joi seara, cum mai mulţi şobolani se plimbă în curtea interioară a Spitalului Judeţean Argeş, reprezentanţii unităţii spitaliceşti precizând că vor intensifica acţiunile de deratizare.

„Filmuleţul este realizat de un prieten de-al meu, Ionuţ Răzvan, din Piteşti, cu telefonul. Acesta a mers joi seară cu soacra sa la un consult, la Spitalul Judeţean Argeş. Era ora 19. Pe filmare se vede clar că şobolanii fac legea în spaţiul interior al Spitalului Judeţean Argeş. Este încă o dovadă a lipsei de interes al autorităţilor pentru sănătatea argeşenilor. Şobolanii nu ajungeau sub clădire decât dacă au o sursă de hrană acolo. Aceste rozătoare transmit cele mai periculoase boli pentru oameni. Nu e posibil să fie toleraţi exact într-un loc unde ar trebui să fie farmacie. Probabil deratizarea s-a făcut cu soluţii diluate. Prietenul meu a filmat doi şobolani, dar cu siguranţă sunt mai mulţi”, a declarat, pentru Mediafax, argeşeanul.

Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că vor intensifica acţiunile de deratizare.

„În Spitalul Judeţean, deratizarea se face în fiecare lună şi ori de câte ori este nevoie, conform ordinului ministrului. În sediul central s-a făcut deratizare pe 30 martie, 6 aprilie, 26 aprilie şi 3 mai. S-a folosit Prodiorat (granule). În luminatoarele respective, nu ştiu exact unde s-a făcut filmarea, deratizarea s-a făcut pe 26 aprilie şi pe 3 mai. (…) Noi nu folosim reţetă proprie, ci doar ce e standard şi costă destul de mult. Ca măsură suplimentară, azi, se va face deratizare în toate locaţiile. Nu pleacă nimeni acasă până nu terminăm ce avem de făcut. De unde puteau ajunge acei şobolani aici? Sunt mai multe variante. Spitalul este racordat la reţeaua de canalizare a oraşului. În plus, în jur sunt blocuri, există şi o rampă de gunoi în apropiere de spital unde se află şi piaţa, curtea spitalului este foarte mare. Ne asumăm ce se întâmplă şi intensificăm deratizarea”, a declarat Mariana Badiu, director Îngrijiri Medicale Spitalul Judeţean Argeş.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.