Lista spitalelor unde au fost găsiţi dezinfectanţi diluaţi
Lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor efectuate a fost făcută publică de Ministerul Sănătăţii.
Pentru informarea cetăţenilor, Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, relatează Romaniatv.net.
„Totodată, precizăm faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii informează faptul că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma”, se precizează într-un comunicat de presă.
Alba
Spital Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
Bacău
Spital Judeţean de Urgenţă Bacau
Spital Municipal de Urgenţă Moineşti
Braşov
Spitalul Clinic de Copii Brasov
Spital Fagarasi
Brăila
Centru Integrat Medicala Paleativa
Caraş Severin
Spitalul de Urgenta Resita
Călăraşi
Spital Orasenesc Lehliu Gara
Spital Psihiatrie Săpunari
Spital Calarasi Pneumologie
Spital de Urgenta Calarasi
Spital Municipal Oltenița
Cluj
Institutul Inimii „Nicole Stancioiu” Cluj
Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca
Constanţa
Spital Clinic de Pneumoftiziologie
Spital Municipal Mangalia
Spital Orasenesc Harsova
Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol
Dolj
Spitalul Municipal Filantropia Craiova
Spitalul Municipal Calafat
Galaţi
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA” SF APOSTOL ANDREI” GALATI
SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII „SF. IOAN” GALATI
Gorj
Spital Orasenesc Bumbesti – Jiu
Harghita
Spital Municipal Gheorghien
Iaşi
SP OG Cuza Voda Iasi
Spitalul clinic de psihiatrie „Socola” Iaşi
Mureş
Spital Judetean de Urgenta Targu Mures
Neamţ
Spital Judetean de Urgenta Piatra Neamt
Olt
Spital Judetea Slatina
Spital Municipal Caracal
Prahova
Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti
Satu Mare
Spital Orasenesc Negresti Oas
Suceava
Spital Psihiatrie Campulung Moldovenesc
Spital Psihiatrie Cronici Siret
Spital Municipal Radauti
Spital Orasenesc Gura Humorului
Spital Municipal Falticeni
Timişoara
SC Materna Care SRL
Tulcea
Spitalul Județean Tulcea
Vâlcea
Spitalul Municipal Dragasani
Spitalul Orasenesc Horezu
Bucureşti
Institutul National de Endocrinologie Parhon
Spital de Urgenta Pantelimon
Spitalul Clinic de Urgenta
Bucuresti
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta
Spital Sf Stefan
Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Ioan
Spitalul Clinic Dr. Ioan Cantacuzino
Spitalul de Nefrologie Carol Davila
Spitalul Universitar de Urgenta
Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă. De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor. Analize făcute în laboratorul de stat ICECHIM au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma au o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea din reţetă.
În urma acestor relatări, Parchetul General a început o anchetă, iar ministrul Sănătăţii a dispus un control la spitale. Sâmbătă, jurnalistul Cătălin Tolontan a scris că verificările cerute de ministrul Sănătăţii „sunt gândite de acelaşi om a cărui asociaţie a primit sponsorizări de la producătorul de dezinfectanţi destinaţi spitalelor”.
În replică, Ministerul Sănătăţii a transmis că acţiunile de control pentru biocidele produse de Hexi Pharma se fac în colaborare cu Parchetul General, sunt urmărite în teren de reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, iar la nivel central de către ministrul Sănătăţii, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi Inspecţia Sanitară de Stat.
Jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au scris că Hexi Pharma cumpăra materia primă pentru substanţele dezinfectante cu un preţ de până la şapte ori mai mare decât cel de piaţă, printr-o firmă offshore înfiinţată de Dan Condrea în 2008. Condrea cumpăra substanţe la 11 euro kilogramul şi le revindea către Hexi Pharma la 73 de euro kilogramul, iar banii rămâneau în Cipru, în off-shore-ul C.P.S. Chemical & Pharmaceutical Solution Ltd.
Iniţiativa România a relatat că Hexi Pharma, firma acuzată că livrează spitalelor dezinfectanţi cu o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea înscrisă pe etichetă, a avut, în 2015, 20 de contracte cu Spitalul de Arşi, contrazicând astfel afirmaţiile patronului Hexi Pharma, care a negat existenţa unor asemenea contracte anul trecut.
Hexi Pharma a anunţat în 28 aprilie că a demarat o anchetă internă „pentru a stabili care sunt factorii responsabili pentru apariţia acestei situaţii”, iar până la elucidarea şi rezolvarea tuturor problemelor semnalate de autorităţi şi de către mass-media s-a oprit producţia în fabrică, precum şi orice distribuţie.