Șase lungmetraje vor avea premiera la TIFF
Șase lungmetraje vor avea premiera mondială la TIFF, în secțiunea Zilele Filmului Românesc, iar alte două vor ajunge pentru prima oară în fața publicului, imediat după premiera de la Cannes.
În total, anul acesta, la Zilele Filmului Românesc vor fi prezentate 28 de producții. Astfel, 11 lungmetraje și 14 scurtmetraje vor rula în competiție, în timp ce alte 3 filme vor fi prezentate în afara competiției.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, zeci de profesioniști străini și români, distribuitori, selecționeri și critici interesați de filmul românesc vor lua parte la proiecțiile și evenimentele din cadrul Zilelor Filmului Românesc.
‘Spectatorii vor viziona șase lungmetraje în premieră mondială la TIFF. ‘Două lozuri’, în regia lui Paul Negoescu (r. ‘O lună în Thailanda’), este o comedie produsă independent de actorii Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, după un scenariu inspirat de nuvela ‘Două loturi’, de I.L. Caragiale. Tânărul clujean Ion Indolean debutează în regie cu ‘Discordia’, un film independent, plin de referințe cinefile, despre trei zile din viața unui cuplu afectat de rutină. De prima vizionare cu public va avea parte și ‘Ultima zi’, al doilea lungmetraj al lui Gabriel Achim (Visul lui Adalbert), o comedie neagră despre credință și sfidare, fidelitate vs. infidelitate, cu Doru Ana și Mimi Brănescu pe afiș’, se arată în comunicatul TIFF.
Documentarul ‘În căutarea tatălui pierdut’, regizat de Ionuț Teianu, urmărește lupta lui John Moore pentru a fi recunoscut drept fiul lui Constantin Brâncuși, o luptă care pune într-o perspectivă nouă moștenirea marelui artist. O altă premieră românească este ‘Afacerea Est’, al doilea lungmetraj al regizorului Igor Cobileanski (r. ‘La limita de jos a cerului’), o comedie neagră plină de umor și situații absurde despre doi bărbați care, confruntați cu sărăcia și cu lipsa de perspective, devin parteneri de afaceri. Regizorul Sorin Luca va prezenta un documentar inedit despre părintele muzicii electronice din România, Rodion-Ladislau Roșca, intitulat ‘Imagini din vis’.