Scandalul dezinfectanților amână operațiile în spitale

Criza din spitale se prelungeşte. Operaţiile oprite în spitalele care utilizează dezinfectant de la Hexi Pharma ar putea să fie amânate încă cinci zile. Înre timp, continuă cercetările la firma de dezinfectanţi iar directorul şi chimistul de la Hexi Pharma au ajuns la poliţie pentru percheziţii informatice.

În spitalele care se foloseau produse Hexi Pharma nu se mai fac operaţii decât cele de tip cod roşu care reprezintă o urgenţă şi nu suportă amânare. Potrivit România TV, medicii nu mai intră în blocul operator pentru că nu mai au cu ce să se spele pe mâini. Din păcate această criză se prelungeşte pentru că spitalele trebuie să cumpere alţi dezinfectanţi şi asta reprezintă o procedură care în mod normal durează foarte mult dacă se apelează pe achiziţii publice.

Spitalele trebuie să renunţe la contractele cu Hexi Pharma şi să pornească o altă licitaţie, lucru care poate să dureze şi trei luni. Pe de altă parte, spitalele au la dispoziţie şi varianta negocierii directe, dar şi aceasta poate dura de la 3 la 5 zile lucrătoare.

În contextul scandalului dezinfectanţilor diluaţi, medicii cer verificarea medicamentelor generice. Mai mult, activitatea a fost suspendată, joi, în mai multe săli de operaţie. Şi la Spitalul „Marius Nasta” din Capitală activitatea a fost amânată pentru o scurtă perioadă de timp. Pe lângă alte spitale din ţară, o astfel de măsură a fost luată şi la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală.

„Pentru mine este uluitoare această atitudine diabolică pe care au avut-o aceşti furnizori de substanţe antiseptice pentru că ne-au pus într-o situaţie extrem de dificilă în care pur şi simplu noi cei care facem intervenţii suntem obligaţi acum să privim cu incertitudine pentru că putem să avem complicaţii. Această atitudine practic inimaginabilă a acestor oameni iresponsabili a făcut ca noi să trăim o situaţie dificilă. Şi noi la Spitalul „Marie Curie” am suspendat intervenţiile operatorii şi stocurile pe care le avem le-am eliminat”, a declarat, la România TV, dr. Gheorghe Burnei, profesor universitar.

Totodată, şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou-născuţi de la Spitalul „Marie Curie” se declară şocat de rezultatele analizelor dezinfectanţilor produşi de Hexi Pharma. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Victor Dan Eugen Strâmbu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că toate produsele verificate la noile teste făcute asupra dezinfectanţilor utilizaţi în spitale au fost neconforme, toate cele 16 rapoarte de analiză primite arătând diluții mari la substanțele active din biocidele Hexi Pharma.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.