Irimescu trimite Corpul de Control la AFIR
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, va trimite luni Corpul de Control al ministerului la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru verificarea sistemului de depunere online a proiectelor, în condițiile în care au existat reclamații referitoare la blocarea rapidă a acestuia, după deschiderea sesiunii în data de 25 mai.
„Am decis să trimit luni o dimineața Corpul de control la AFIR pentru că au venit reclamații din partea potențialilor beneficiari, care au vrut să introducă proiecte în sistem, însă acesta s-a blocat foarte rapid, iar fondurile s-au epuizat. Sesiunea de evaluare a proiectelor se suspendă până la finalizarea anchetei și clarificarea acestei situații”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Achim Irimescu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma sesizărilor primite la minister referitoare la derularea sesiunilor de depunere on-line a proiectelor din data de 25 mai 2016, aferente sub-măsurii 7.2 ‘Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” — componenta rutier montan și non-montan și sub-măsurii 4.3 ‘Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” — componenta drumuri agricole, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a dispus trimiterea Corpului de control al MADR la AFIR pentru anchetă.
AFIR a anunțat în data de 25 mai că fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în șase minute de la deschiderea sesiunii, respectiv miercuri, la ora 9,00, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro.
Potrivit AFIR, cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Bistrița Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare și Timiș.
Pentru sesiunea 25 mai — 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A — Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, beneficia de o alocare de 20 milioane de euro.
De asemenea, AFIR a anunțat că și alocările financiare pentru Submăsura 7.2 — Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.
Astfel, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9,00, au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană și 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Cluj, Bistrița Năsăud și Neamț, pentru zona montană, și în Cluj, Timiș și Bacău pentru restul teritoriului.