Condrea vroia să cumpere marca Steaua de la Armată!

Share:

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma implicată în scandalul dezinfectanţilor din spitale, plănuia să-i „fure” Steaua lui Gigi Becali. El intenţiona să cumpere marca şi palmaresul de la Armată.

Dan Condrea a murit luna trecută într-un accident rutier care a avut loc în Corbeanca,  însă s-a aflat ce combinaţie pregătea acesta, scrie cancan.ro. Afaceristul avea în plan să-i „fure” Steaua lui Gigi Becali. Condrea nu dorea însă să se stie că este în spatele acestei afaceri, aşa că iniţiase discuţii cu mai multe persoane care să iasă în faţă cu respectiva tranzacţie. Practic, patronul Hexi Pharma venea, alături de alţii, cu banii necesari pentru a cumpăra marca şi palmaresul de la Armată, iar partenerii săi trebuiau să discute cu reprezentanţii MAPN, instituţie care deţine marca şi palmaresul echipei.

Condrea era un apropiat al mai multor membri ai Rotary Club, o organizaţie discretă care reuneşte politicieni, oameni de afaceri şi intelectuali. Eduard Koller, membru fondator al Rotary Mehedinţi, declara anul trecut că vrea să cumpere Steaua, dar preciza că nu are banii necesari pentru a ţine de unul singur echipa. Afaceristul anunţa atunci că va înfiinţa o nouă echipă pe modelul fanilor-acţionari precum FC Barcelona sau Real Madrid. Tot anul trecut, Jean Pavel, fostul lider al galeriei din 1991 până în 2001, declara că mii de fani s-au organizat ca să cumpere marca Steaua, iar presa sportivă a scris că în spatele lui s-ar afla mai mulţi afacerişti.

 Palmaresul Stelei

Steaua are în palmares 1 trofeu al Ligii Campionilor, a câştigat Supercupa Europei în 1987, dar şi 26 de titluri de Campioană a României. Echipa a câştigat de 22 de ori Cupa României şi de 6 ori Supercupa. MAPN anunţa că marca Steaua a fost evaluată la peste 57 de milioane de euro. „Aşa cum a evidenţiat în mai multe rânduri prin comunicate şi informări de presă, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” este obligat de lege, ca titular al mărcii „Steaua Bucureşti” – bun aflat în patrimoniul public – , să facă toate demersurile de punere în valoare a mărcii, inclusiv prin evaluarea brandului. Astfel, până la acest moment, au fost încheiate următoarele proceduri, derulate de evaluatorul independent, competitiv selecţionat: Brand-ul „Steaua Bucureşti” a fost evaluat la suma de 57.306.150 euro; taxa de licenţă pentru fotbal a fost stabilită la valoarea de 3.694.220 euro/an fără TVA; prejudiciul pentru folosirea mărcii fără acceptul CSA „Steaua Bucureşti” a fost stabilit la valoarea de 36.826.310 euro. În prezent, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” derulează o serie de activităţi pentru valorificarea mărcii „Steaua Bucureşti”, conform evaluărilor prezentate”, se arăta într-un comunicat de presă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.