Poluarea cauzează accidente vasculare cerebrale!
Poluarea atmosferică a devenit unul din principalii factori de risc în accidentele vasculare cerebrale (AVC), îndeosebi în țările în curs de dezvoltare, se arată într-un studiu apărut vineri în revista The Lancet Neurology și preluat de AFP.
„Am fost surprinși să descoperim că o proporție extrem de ridicată a accidentelor vasculare cerebrale la nivel global poate fi atribuită poluării atmosferice, îndeosebi în țările în curs de dezvoltare”, afirmă profesorul Valery L. Feigin de la Universitatea de Tehnologie din Auckland (Australia), care a condus studiul, informează Agerpres.
Cercetarea desfășurată în 188 de țări între 1990 și 2013 a trecut în revistă 17 factori de risc, oamenii de știință descoperind că circa 90% din „povara” AVC s-ar putea atribui unor factori de risc ce pot fi modificați — de natură comportamentală, cum ar fi fumatul, un regim alimentar nesănătos și sedentarismul.
Circa 15 milioane de persoane suferă anual, în lume, un AVC, 6 milioane mor din această cauză și 5 milioane supraviețuiesc, dar cu handicapuri permanente.
Se cunosc principalii factori de risc, deși există diferențe între țări: hipertensiune, alimentație săracă în fructe și legume, obezitate, sedentarism, fumat sau alimentație prea bogată în zahăr sau sare. Cercetătorii au descoperit însă că în ultimii 20 de ani rolul jucat de poluarea atmosferică a crescut semnificativ. Partea atribuită poluării a fost evaluată la 33,7% în țările unde se înregistrează venituri mici și mijlocii, față de numai 10,2% în țările cu venituri mari în 2013, în mare creștere din 1990.
În Asia de Sud și în Africa sub-sahariană, această parte a ajuns chiar la 40%, îndeosebi din cauza poluării aerului din interiorul caselor ca urmare a folosirii combustibililor solizi pentru încălzire sau pregătirea hranei.
În afară de poluare, mulți alți factori de risc joacă un rol tot mai mare în apariția AVC la nivel mondial. Este cazul mai ales al obezității și al sedentarismului.
Consumul de băuturi îndulcite a crescut și el cu 84%, ducând la o creștere a riscului legat de acest factor cu 63%.
Controlând factorii de risc ce pot fi evitați, legați de modul de viață, „ar putea fi evitate aproape trei sferturi din AVC la nivel global”, apreciază profesorul Feigin, care adresează guvernului un apel pentru taxarea sau legiferarea în privința fumatului, alcoolului, băuturilor îndulcite sau a grăsimilor saturate. „Tot ce trebuie făcut este recunoașterea necesității de a îmbunătăți prevenirea primară și acțiunea guvernului”, adaugă el.