Franța, calificare dramatică în sferturi de finală la Euro
Franţa s-a calificat, duminică, în sferturile de finală de la Euro 2016, după ce a trecut, la Lyon, cu 2-1 de Irlanda, după ce a fost condusă încă din minutul 2. Irlanda a jucat în 10 după eliminarea lui Duffy, din minutul 66, când scorul era deja 2-1 pentru Franţa.
Meciul de la Lyon dintre Franţa şi Irlanda a început cu o lovitură de teatru: „verzii” au deschis scorul în minutul 2, prin Beady, din penalty. Lovitura de la 11 metri a fost obținută de Long, după un fault comis de Paul Pogba. Gazdele turneului final au dominat apoi autoritar meciul, dar n-au reuşit să revină până la pauză. Deschamps a schimbat și l-a introdus pe Coman în locul lui Kante, iar Irlanda nu a mai rezistat mult timp presiunii puse de francezi. În repriza a doua, scorul a fost întors în doar trei minute de „dubla” lui Griezmann, 58 şi 61. Partida avea să foe decisă încă din minutul 66, când Irlanda a răma în 10, după eliminarea lui Duffy, care l-a faultat pe Griezmann din postura de ultim apărător, şi n-a mai putu forţa revenirea.
FRANTA – IRLANDA 2-1 (0-1)
Franţa: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Pogba, Kante (Coman 46, Sissoko 90+3), Matuidi – Griezmann, Giroud (Gignac 73), Payet.
Irlanda: Randolph – Coleman, Keogh, Duffy, Ward – Brady, McCarthy (Hoolahan 72), Hendrick, McClean (O’Shea 69) – Long, Murphy (Walters 65).