Fermierii iau 400 de euro pe hectarul de lucernă în 2016!

Fermierii vor lua în acest an în jur de 400 de euro pe hectarul de lucernă, fiind o creștere extrem de consistentă a cuantumului pentru această cultură, în timp ce pentru soia cuantumul a scăzut la 269 de euro pe hectar, a anunțat, joi, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Florin Faur.

„Pentru lucernă va fi o creștere extrem de consistentă a cuantumului. Este posibil să ajungem undeva la peste 400 de euro pe hectar. Sunt ferme care au făcut export și pentru că nu mai pot să o facă, partea de comercializare trebuie să fie pe un circuit național. Până la urmă noi ne bucurăm pentru că lucerna impactează automat și sectorul zootehnic, iar cei care au lucernă au și zootehnie. Cumva vine bine pliat pe sectorul zootehnic”, a spus Faur, potrivit Agerpres.

Cuantumul inițial pentru lucernă era de numai 58 de euro/ha.

Potrivit sursei citate, APIA a inițiat plățile pentru patru scheme de sprijin cuplat în vegetal, respectiv pentru soia, sfeclă, orez și hamei, fiind emise deja și primele ordine de plată.

„La soia cuantumul este 269,06 euro/ha. Suprafața de referință de la care s-a plecat a crescut, iar acum după toate verificările administrative, am ajuns la 110.000 hectare cu soia, de aceea am ajuns la acest cuantum cu care au plecat deja ordinele de plată în dimineața aceasta. La orez avem 649,43 euro/ha, la hamei 584,17 euro/ha, iar la sfeclă de zahăr a crescut cuantumul la 786,3 euro/ha”, a precizat Faur.

Inițial, la soia, cuantumul prevăzut era de 325 de euro pe hectar, dar pentru o suprafață mai mică, de numai 90.000 de hectare.

China s-a arătat interesată de importul de lucernă din România, însă acest lucru nu va fi posibil decât după finalizarea certificatului fitosanitar agreat cu experții Administrației Generale pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei (AQSIQ) din Republica Populară Chineză, care se află în aceste zile într-o misiune de audit în țara noastră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.