Naționala feminină de handbal învinge Muntenegru!

0

Echipa naţională feminină de handbal a României a învins Muntenegru, miercuri, scor 25-21, în al treilea meci din faza grupelor, la OLIMPIADA 2016.

Româncele au preluat conducerea la finalul primei reprize şi nu au mai cedat avantajul până la final. Cu această victorie, fetele antrenate de Tomas Ryde păstrează în continuare şanse de a merge în sferturile de finală ale competiţiei.

Pentru România au mai marcat Cristina Neagu (10), Melinda Geiger (2), Eliza Buceschi (2), Valentina Ardea-Elisei (3), Oana Manea (4), Laura Chiper (4).

Româncele au pierdut primele două partide, contra Angolei (19-23) şi împotriva Braziliei (13-26).

Următorul meci este vineri, de la ora 20:40, cu Spania. „Tricolorele” sunt obligate să câştige trei puncte (o victorie şi un egal) în ultimele două meciuri (cu Spania şi Norvegia) pentru a fi sigure de calificarea în sferturile de finală.

Clasamentul Grupei A se prezintă astfel: 1. Brazilia – 4 p, 2. Spania – 4 p, 3. Angola – 4 p, 4. Norvegia – 2 p, 5. România – 2 p, 6. Muntenegru – 0 p.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.