Concerte și spectacole în parcurile bucureștene

0

Parcul Colțea din București va găzdui, vineri, o seară de „Simfonii de vară”, concertul urmând a fi susținut de compania grupului vocal Acapella, dirijat de George Miron, informează un comunicat al Primăriei sectorului 3 remis Agerpres.

Sâmbătă, de la ora 20,00, este programat un concert susținut de Cvartetul Bella Musica, iar duminică, de la aceeași oră, un spectacol muzical susținut de „Orchestra de femei”, dirijată de Ozana Barabancea, singura orchestră din România alcătuită exclusiv din femei.

În Parcul Alexandru Ioan Cuza, vineri, de la ora 20,30, în foișorul de lemn, va avea loc în cadrul „Stagiunii muzicale estivale” un concert oferit de formația „Partizan Acustic”, iar sâmbătă și duminică, în același spațiu, de la ora 18,00, vor concerta Lavinia Răducanu și Gabi Muzicas, respectiv Alesis.

Cei mici sunt invitați sâmbătă, de la ora 10,30, la „Foișorul copiilor” din Parcul Alexandru Ioan Cuza să îl cunoască pe „Micul Prinț”, în cadrul unui spectacol susținut de MiniArt Show, iar duminică, de la aceeași oră, pe „Cavalerul jucăriilor”, prezentat de compania de teatru Mușchetarii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.