Poliția franceză, în alertă la Paris
O anchetă antiteroristă a fost lansată la Paris, după descoperirea unei mașini conținând butelii de gaz în apropierea catedralei Notre-Dame.
Două persoane au fost arestate în legătură cu acest incident.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un localnic a alertat poliția după ce a constatat că un vehicul, în care se aflau cinci butelii de gaz, era staționat pe Quai de Montebello, în apropierea catedralei Notre-Dame din Paris.
Automobilul suspect, un model Peugeot 607, nu avea numere de înmatriculare. ”Mașina nu avea niciun ocupant, părând abandonată”, a precizat o sursă apropiată dosarului, care a adăugat că ”buteliile nu erau conectate la niciun detonator, la niciun lanț pirotehnic”.
Premierul Manuel Valls a avertizat marți dimineață, la postul RTL, că amenințarea teroristă nu a fost niciodată atât de ridicată. Potrivit ministrului de interne Bernard Cazeneuve, serviciile de securitate franceze au arestat numai în luna august șapte persoane suspectate de legături cu rețele teroriste, dintre care trei persoane intenționau să comită atentate.