Prețurile locuințelor noi, în creștere
Ediția din această toamnă a Târgului Imobiliar Național – tIMOn vine cu o creștere de 10% a prețurilor pentru locuințele noi, față de oferta prezentată anul trecut, în principal datorită cererii susținute, potrivit organizatorilor târgului.
Conform unui comunicat remis vineri Agerpres, toate schimbările de pe piața imobiliară din acest an au dus la o creștere importantă a cererii, iar acest lucru se reflectă în prețurile locuințelor noi.
‘Ediția din această toamnă a târgului imobiliar se suprapune și cu suplimentarea fondurilor pentru programul guvernamental Prima Casă, ceea ce face ca numărul proiectelor prezentate să fie unul record — 303, cu un total de 18.000 de locuințe noi disponibile la vânzare, finalizate sau în curs de finalizare. Prețul mediu al locuințelor prezentate în cadrul evenimentului este de 65.000 de euro, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Era de așteptat că prețurile se vor majora pe anumite segmente, în condițiile în care piața imobiliară din România este într-o continuă ascensiune, iar dezvoltatorii încearcă să profite cât mai mult de perioada bună în care ne aflăm’, spune Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.
Cererea în creștere pentru apartamentele din zonele centrale, semicentrale sau din zonele consacrate în ultimii ani ca poli de dezvoltare imobiliară a dus la o ușoară scumpire față de primăvară. Unele locuințe sunt și cu 10% mai scumpe decât în urmă cu o jumătate de an. Sunt însă și zone precum Vitan, Decebal-Calea Călărași sau Titan unde prețurile locuințelor noi au stagnat. În schimb, se observă o reducere a prețurilor chiar și cu 15% pentru unele apartamente aflate în zone preurbane.
„Aglomerația urbană încetinește practic cererea pentru aceste locuințe construite in zonele periurbane ale Bucureștiului. Achiziția unui apartament presupune, în cele mai multe cazuri, angajarea la un credit ipotecar pentru 30 de ani. De aceea, cumpărătorii sunt acum foarte atenți pe ce dau banii și vor să aibă acces facil către mijloacele de transport, dar în același timp să fie aproape și de școli, grădinițe sau magazine”, a precizat Vlăsceanu, director tIMOn.
La ediția din această toamnă a târgului imobiliar, dezvoltatorii au venit cu o serie de oferte atractive și reduceri pe măsură. Locuințele sunt cu până la 15% mai ieftine pe perioada desfășurării târgului, iar unele apartamente se vând gata mobilate și utilate sau cu loc de parcare oferit drept bonus. Cumpărătorii pot, de asemenea, să rezerve o locuință nouă cu numai 100 de lei, în condițiile în care în unele cazuri o astfel de rezervare poate costa și 4.500 de lei. Această ofertă îi ajută pe cei care vor, de exemplu, să acceseze un credit ipotecar sau Prima Casă, până la momentul semnării precontractului. Cea mai mare reducere ca valoare din cadrul târgului este pentru o vilă de 1.000 de metri pătrați din Colentina care are un discount de 60.000 de euro.
Târgul Imobiliar National tIMOn, deschis joi, în pavilionul expozițional din Piața Constituției, va continua să prezinte ofertele dezvoltatorilor, pentru toate categoriile de cumpărători, până pe data de 23 octombrie.