Iohannis vrea dezbatere pe tema taxei radio-tv
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că analizează legea privind eliminarea celor 102 taxe, precizând că este bine să se renunțe la unele taxe, dar despre radio-tv trebuie să se discute mai bine.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat că va organiza o dezbatere până pe 15 noiembrie cu privire la taxa radio-tv.
„Legea este în analiză și aici cred că trebuie să discutăm un pic mai nuanțat. În principiu, este bine să se renunțe la unele taxe, este un lucru pe care și eu l-am spus că avem, pur și simplu, prea multe taxe. Dar, de aici până la o procedură de ultraurgență care nu permite nicio discuție publică, nicio evaluare serioasă, este cale lungă. Despre majoritatea taxelor am putea să discutăm și probabil s-ar găsi soluții să se renunțe la ele. Au rămas două care, după părerea mea, trebuie bine discutate. Este vorba despre taxa radio și taxa tv”, a spus șeful statului, potrivit Agerpres.
Iohannis a precizat că a primit în ultimele zile foarte multe solicitări, de la EBU, de la sindicate din media, de la asociații profesionale, prin care i s-a solicitat să nu promulge această lege. „Această chestiune trebuie mult mai bine discutată”, a subliniat președintele.
Șeful statului a menționat că va da un răspuns cu privire la legea referitoare la cele 102 taxe pe 15 noiembrie.
„Voi da un răspuns la această chestiune atunci când este termenul, cred că în 15 noiembrie, și până atunci vreau să organizez cel puțin o dezbatere publică cu oameni din domeniu, cu jurnaliști, cu manageri din media, cu oameni din societatea civilă să discutăm împreună să vedem: este mai bine să păstrăm taxa radio-tv sau este mai bine să renunțăm la ea. După părerea mea, aici s-a greșit cel mai mult, fiindcă această discuție trebuie purtată odată și odată, dar ea trebuie purtată în societate, trebuie purtată pe o perioadă suficient de lungă ca să se lămurească toate aspectele și să venim cu soluții reale”, a completat președintele Iohannis.