Băsescu îl atacă pe Antonescu, iar Ponta, pe Băsescu!

0

Victor Ponta a postat un mesaj dur la adresa lui Traian Băsescu, după ce fostul preşedinte l-a jignit pe Crin Antonescu, numindu-l „maimuţă”.

Reacţia lui Victor Ponta vine ca răspuns la mesajul de vineri al lui Traian Băsescu, care l-a numit pe Crin Antonescu „maimuţă odioasă”, trimitere la perioada cât acesta a ocupat interimar funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu fiind suspendat.

„Pentru ca nu pot sa astept sa reactioneze PNL o fac eu:

Orice jignire de la Traian Basescu este de fapt un compliment – Basescu este cel mai lipsit de caracter, onoare, patriotism dintre toti cei care au fost pana acum sefi ai Statului Roman – un ticalos egocentric si tradator!

Modul lui Basescu de a face politica este acum urmat de hateri, postaci, impostori politici si chiar (din pacate din ce in ce mai des) de Dl Klaus Iohannis ! Ar fi fost extraordinar de bine pentru Romania ca Presedintele Iohannis sa sa inspire de la Crin Antonescu si nu de la Basescu …..

Dincolo de disputele pe care le-am avut cu Crin pot oricand sa pun mana in foc pentru faptul ca este un om onest, carismatic si bine intentionat! Si care a fost orice dar nu o marioneta a Serviciilor si „analistilor” Propagandei !

Si ca sa parafrazez – unde scuipa Basescu pe Crin il saruta oamenii din aceasta tara!”, a scris Victor Pnta pe Facebook.

Traian Băsescu l-a jignit pe Crin Antonescu în cadrul unei întâlniri electorale, unde a spus că după alegeri Partidul Mişcarea nu va face alianţă cu PSD şi a făcut trimitere la perioada când a fost suspendat din funcţia de preşedinte.

„În cazul în care vom intra la guvernare, una dintre condiţiile care vor fi pe masa discuţiilor va fi aceea ca PMP să dea prim-ministrul Guvernului. De asemenea, structura guvernului va trebui să aibă obligatoriu ministerul reunificării pentru a crea instrumentul ca obiectivul de ţară să se realizeze. PMP are şansa extraordinară să se redovedească a fi altceva decât PNL şi PSD. Cele două partide au pe conştiinţă tot ce a fost mai antidemocratic de la Revoluţie încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, suspendarea din 2012 au făcut-o împreună. Au pus temporar cea mai odioasă maimuţă la Cotroceni, pe Crin Antonescu. Au reuşit să facă din justiţie un cal de bătaie în mod nejustificat”, a declarat vineri Traian Băsescu.

Contactat de România TV, Crin Antonescu a refuzat să comenteze atacul lui Traian Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.