Dosarul Roșia Montană va fi depus la UNESCO

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat, luni, la Alba Iulia, că dosarul privind înscrierea în Patrimoniul UNESCO a sitului Roșia Montană va fi depus în data de 9 decembrie, aceasta opinând că dezvoltarea economică și cea culturală a zonei trebuie să fie corelate.

‘Pe 9 decembrie, dosarul va fi depus. Noi încercăm să facem ca acest dosar să intre de urgență în evaluare’, a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Culturii, informează Agerpres.

Corina Șuteu a subliniat că este un proces foarte complex și cu mai multe etape.

‘(…) aș prefera să ținem la curent pe măsură ce el avansează, pentru că trebuie finalizate toate etapele, trebuie aprobate aceste etape, trebuie ca transferul între Muzeul Mineritului Aurifer și Ministerul Culturii să fie făcut, trebuie delimitată acea zonă de protecție care acum este pe cale să fie regândită tocmai în conformitate cu toate celelalte criterii de care trebuie să se țină cont’, a declarat Șuteu.

Ministrul Culturii a apreciat că mai devreme de 2018 nu va putea fi finalizat procesul de înscriere a sitului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

‘Chestiunea Roșia Montană este cu atât mai complexă cu cât dezvoltarea economică a zonei și dezvoltarea culturală trebuie să fie, pe de o parte, corelate, și trebuie să nu se tensioneze una pe cealaltă, ci, dimpotrivă, să fie două elemente complementare. (…). Noi trebuie, acum, să construim un dosar în care dezvoltarea economică să fie (…) încurajată de zonele care sunt protejate, adică să ajungem într-o fază în care acest patrimoniu unic în lume de care noi beneficiem să devină el însuși o resursă pentru dezvoltarea economică’, a declarat Corina Șuteu.

Ea a menționat că Roșia Montană este unul din dosarele prioritare pe care și le-a stabilit în acest mandat. ‘Nu este un lucru simplu, pentru că așteptările locuitorilor din Roșia Montană sunt, în mod evident, așteptări legate de dezvoltarea economică. Ori, uneori, ar putea părea că, prin protecția zonei, noi împiedicăm această dezvoltare, ceea ce este fals și soluțiile pe care suntem pe cale să le găsim, merg în sensul acestei complementarități’, a conchis ministrul Culturii.

În luna septembrie, la Paris, situl Roșia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

Ministerul Culturii și Ministerul Mediului au comunicat, la începutul lunii februarie, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roșia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoașterea interacțiunii pozitive, generatoare de valoare, între om și mediul său natural. Prin procesul de evaluare și activare a peisajului cultural minier Roșia Montană se urmărește atât recunoașterea largă și protejarea valorii sale universale, cât și inițierea unui program integrat de dezvoltare a localității și a zonei înconjurătoare, pe baza patrimoniului cultural și natural, și de susținere a comunității locale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.