Noua Steaua ar putea ajunge mai rapid în Liga I

0

CSA Steaua a anunţat săptămâna aceasta înfiinţarea unei echipe de fotbal, dar conform regulamentelor FRF, noua grupare va trebui să înceapă viitorul sezon din Liga a 5-a.

Noua Steaua, înfiinţată de Clubul Sportiv al Armatei, primeşte deja a ajutor pentru a „arde” etapele, în tentativa de a ajunge în primul eşalon fotbalistic. Potrivit gsp.ro, Victoria București, o formație aflată în Liga a 4-a, este gata să renunțe la locul ei din al patrulea eșalon în favoarea celor de la CSA Steaua București.

 „Cunoaștem foarte bine regulamentul și știm că CSA Steaua nu va putea juca în Liga a 4-a. Dar noi suntem dispuși să le oferim locul nostru. Avem mare încredere în cei de la CSA și de aceea credem că ei pot promova mai repede și mai ușor tinerele talente. Noi le lăsăm locul nostru și coborâm în Liga a 5-a, nu-i nicio problemă.

Important e viitorul fotbalului românesc. Și până la urmă să nu uităm că acolo e un om extraordinar în persoana lui Marius Lăcătuș, care trebuie ajutat. Orice pentru el”, a declarat directorul sportiv al Victoriei, Adrian Stângă, pentru gsp.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.