Scandal: Șumudică, amendat drastic de Astra!
Marius Şumudică, antrenorul care a cucerit titlul cu Astra şi a dus echipa în primăvara europeană, a fost amendat de club cu 40.000 de euro, unul dintre motive fiind acela că a scandat împotriva rivalei Steaua.
Astra propune sancţionarea lui Marius Şumudică, din punct de vedere financiar, cu 40.000 de euro, adică 25% din salariul anual. Într-un referat semnat de Consiliul Director,antrenorului i se reproşează mai multe lucruri, printre care şi faptul că după meciul cu AS Roma, în urma căruia Astra s-a calificat în „16”-imile de finală ale Europa League, a scandat trivialităţi la adresa rivalei Steaua, lucru e văzut ca o defăimare a imaginii clubului din Giurgiu, relatează Romaniatv.net.
O frază din referatul semnat de şefii Astrei sună în felul următor: „De fapt, meritul pentru calificarea în primăvara europeană nu e al lui Şumudică, ci al echipei din Cehia, cea care a reuşit să o încurce pe Austria Viena, în ultimul meci”.
Sancţiunea de 25% din contract va fi înaintată zilele următoare, pentru a fi ratificată, către Comisia de Disciplină a FRF.