Se modifică indemnizația pentru creșterea copilului
Oricare dintre părinți poate cere, în anumite condiții, concediul și indemnizația de creștere a copilului, potrivit legislației în vigoare. Anul 2016 a adus modificări importante modului de acordare a concediului, iar luna februarie a acestui an va aduce și o creștere a indemnizației aferente, odată cu majorarea salariului minim.
Persoanele care au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului pot să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului (CCC) în vârstă de până la doi ani (respectiv trei ani, pentru copilul cu handicap), precum și de o indemnizație lunară, așa cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.
În decursul anului trecut, prevederile ordonanței au fost modificate, iar până la intervenirea schimbărilor condiția era ca părintele să fi realizat venituri în ultimul an dinaintea nașterii copilului său și trebuia să opteze între CCC până la vârsta de un an a copilului și CCC până la vârsta de doi ani.
În afară de banii obţinuţi din salarii, activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cele 12 luni de venituri necesare anterior naşterii copilului pot fi constituite integral şi din perioade în care, de exemplu, solicitanţii au beneficiat de şomaj, concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată pentru creşterea copilului.
Ambii părinți pot cere acordarea concediului de creștere
După cum prevede OUG nr. 111/2010, oricare dintre părinții firești ai copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru fiecare dintre nașteri, dacă părinții au mai mult de un copil.
Dacă o persoană nu cere dreptul la concediul care i se cuvine, conform legii, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acestuia. În această situație, persoana care a solicitat iniţial concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri impozabile.
Indemnizația minimă va crește de la 1 februarie 2017
Potrivit prevederilor în vigoare, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
În prezent, salariul minim brut este de 1.250 de lei, însă, potrivit ultimelor modificări, acesta va crește de la 1 februarie 2017 la 1.450 de lei și, odată cu acesta, va crește și indemnizația pentru creșterea copilului. Astfel, la ora actuală, indemnizația nu poate fi mai mică de 1.062,5 lei, dar de la 1 februarie indemnizația minimă va fi de 1.232,5 lei.
În plus, nivelul indemnizației crește cu 85% din cuantumul salariului minim pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, potrivit legislaţiei.
Sursa: avocatnet.ro