Cine va fi noul președinte al PNL?
Nicolae Robu, vicepreședinte PNL, consideră că sunt trei criterii „obligatorii și benefice” pentru alegerea viitorului președinte al PNL și afirmă că acestea ar fi îndeplinite de Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Marian Petrache.
„Cu riscurile de rigoare, o să dau patru nume de colegi care, consider eu, îndeplinesc cele trei criterii și o voi face în ordine alfabetică, respectiv Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Marian Petrache (…) să fie cât se poate de clar că toți patru îmi sunt egali în apreciere”, arată Nicolae Robu, vineri, într-un comunicat de presă remis Agerpres.
Primul criteriu ar cere să fie un om cu forță electorală dovedită, adică unul care a câștigat alegeri importante, în confruntări uninominale, cu scor sensibil peste scorul partidului.
Pe locul secund Nicolae Robu plasează necesitatea ”să fie perceput de comunitatea PNL — membri și simpatizanți — ca aparținându-i trup și suflet, ca important în cadrul ei și apt, demn a o reprezenta, cu prestanță atât în interiorul ei, cât și în exterior, și aceasta deopotrivă prin CV-ul său și prin personalitatea sa”.
Cel de-al treilea criteriu menționat de Robu este „să aibă prestanță ‘pe sticlă’, să suscite atenție atunci când apare — bine ar fi chiar pasiune, dar asta e mai greu — și să aibă darul sau harul de a face ca cei ce-l urmăresc să țină minte ce aud spus de el”.
Nicolae Robu consideră acest ultim criteriu o ”exigență foarte importantă”, pentru că „mulți oameni — inclusiv foarte valoroși, altfel, sunt volatili, adică deîndată ce dispar de pe ‘sticlă’, dispar și din mințile și din sufletele celor ce i-au văzut, nu ține minte nimeni nimic din ceea ce ei”.