Vulpescu vrea să susțină presa culturală în 2017
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu, a anunţat vineri seara, la un post de televiziune, că anul acesta va fi alocată suma de 1.250.000 de euro pentru susţinerea presei culturale.
„Am deblocat un proiect de finanţare de la stat a presei culturale, am creat un echilibru între publicaţiile care aparţin uniunilor de creatori. Uniunea Scriitorilor, în primul rând, are cele mai multe publicaţii, cum e şi firesc, dar şi un echilibru între presa culturală din uniunile de creatori şi aşa-numita presă independentă, care nu se află în uniuni. În acest moment, chiar construim bugetul pe acest an, 1.250.000 de euro vor fi alocaţi pentru susţinerea presei culturale, an de an, prin lege”, a declarat ministrul Culturii la un post de televiziune.
„Rolul revistelor culturale este esenţial, pentru că marile noastre publicaţii au avut un rol istoric. În spatele lor erau adevărate programe culturale, care au generat curente, partide, idei (…) Nu poţi să laşi la îndemâna pieţei, la jocul pieţei, doar pe concurenţă, să trăiască reviste care au o mare tradiţie. De altfel, revistele culturale sunt dintre ultimele teritorii în care se vorbeşte corect limba română”, a declarat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.
El a mai anunţat: „Se va deschide în curând o nouă sesiune pentru susţinerea din 2017. Toate publicaţiile culturale pot aplica”.
Ionuţ Vulpescu, în vârstă de 40 de ani, a deţinut un prim mandat de ministru al Culturii, de 11 luni, în guvernul Victor Ponta.