Sindicatul „Promedica” vrea o nouă lege a Sănătății
Sindicatul medicilor „Promedica” solicită Camerei Deputaților o analiză atentă și transparentă, dar și un dialog real constructiv în vederea adoptării unei OUG 79/2016 care să conducă la eficientizarea și modernizarea sistemului medical românesc și elaborarea cu celeritate a unei noi Legi a Sănătății.
„Sindicatul medicilor din România „Promedica” a luat act de respingerea OUG 79/2016 de către Senat și consideră că nu au constituit reale urgențe legislative, nici emiterea și nici anularea ordonanței, care nu reprezintă o revelație practică sau profund reformatoare din perspectiva Legii Sănătății nr. 95/2006″, informează sindicatul Promedica într-un comunicat remis. miercuri, AGERPRES.
De asemenea, sindicaliștii solicită elaborarea cu celeritate a unei noi Legi a Sănătății, care să răspundă nevoilor și realităților din sistemul medical, adică finanțare bazată pe nevoi, salarizarea decentă, formarea profesionala, malpraxis, managementul sanitar performant și stoparea exodului medicilor.
„Ne oferim disponibilitatea de a împărtăși experiența și expertiza acumulată în timp, în cadrul unui parteneriat cu toți decidenții, specialității din sistemul medical, celelalte sindicate partenere și organizațiile de pacienți, pentru elaborarea unei noi Legi a Sănătății”, se mai arată în comunicatul de presă.