Virusul hepatitei B sau C face ravagii în China

O sută de milioane de chinezi sunt infectați cu virusul hepatitei B sau C și o jumătate de milion mor în fiecare an de cancer de ficat în cea mai mare parte din cauza acestei boli, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Chinezii cu acest virus reprezintă aproape o treime din cei peste 300 de milioane de oameni care sunt infectați cronic cu virusul hepatitei B sau C la nivel global, cu toate că mai puțin de 5% din această cifră au fost diagnosticați și își cunosc boala, explică OMS într-un comunicat.

„Mulți oameni, în special în țări cu venituri mici și medii, nu știu că sunt infectați, motiv pentru care nu pot avea acces la tratamente adecvate”, a declarat Marc Bulterys, responsabil al Programului mondial de luptă împotriva hepatitei din cadrul organizației, citat sâmbătă de EFE.

OMS a aprobat săptămâna aceasta primele sale linii directoare la nivel mondial privind analizele pentru detectarea hepatitei B și C, care simplifică acest proces la populații izolate sau în zone cu incidență ridicată a bolii.

Organizația a subliniat că Beijingul „a făcut progrese enorme” în controlul și prognozarea bolii, cum ar fi programul de imunizare timpurie (din copilărie) împotriva hepatitei B.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.