Copiii cu sindromul Down nu mai au dreptul la însoțitor!
Un ordin de ministru ce datează din noiembrie 2016 este pe cale să lase mii de copii cu sindromul Down fără asistenţii personali începând cu luna martie. Părinţii sunt revoltaţi şi cer modificarea legislaţiei.
Copiii cu sindromul Down nu vor mai avea dreptul la însoţitor din cauza faptului că a fost coborât pragul de IQ pentru încadrarea la „handicap grav”. Dacă până în prezent nivelul era de 50, de la 1 martie, doar copiii cu un IQ sub 35 vor fi încadraţi astfel. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu sindromul Down au, în medie, un IQ de 50.
„Nu au discernământ. Pot avea un IQ chiar de 100, dar dacă îl laşi în stradă, nu ştie să vină înapoi”, explică Antoaneta Ioana, preşedinte Asociaţia Down Sindrom Cluj.
Aşa este viaţa a mii de copii cu sindromul Down. Chiar dacă nu se pot apăra singuri, s-a decis că nu au nevoie de însoţitor. „Ca mamă a unui copil cu sindrom Down, aceşti copii au nevoie de ajutor. Dacă ni se taie acest drept la supravieţuirea copilului, o să ajungem să ne internăm copii în centre”, spune Vanea Antoaneta Ioana, preşedinte Asociaţia Down Sindrom Cluj
De regulă, însoţitorul este chiar mama copilului, iar indemnizaţia nu depăşeşte 1.000 de lei net.
„Îşi îngrijeşte singură copilul, tata nu recunoaşte copilul şi se descurcă din acei 1.000 de roni. Deci este un foarte mare chin… Şi dacă i se taie acest drept, ce face mama?”, completeaza Vanea Antoaneta.
Potrivit România TV, asociaţiile de profil au făcut o petiţie online şi sunt decise să ajungă chiar şi în justiţie.