Recital de excepție la Festivalul de Jazz de la Timișoara

Share:

The Chick Corea Elektric Band, una dintre legendele muzicii jazz, va concerta, în premieră în România, la cea de-a cincea ediție a Festivalului de Jazz de la Timișoara, care se va desfășura în perioada 30 iunie – 2 iulie, informează un comunicat al organizatorilor transmis, luni, Agerpres.

Cvintetul, care s-a reunit în 2016, la cea de-a 75-a aniversare a lui Chick Corea, îi are în componență pe Chick Corea la pian, Dave Weckl la tobe, John Patitucci la bass, Eric Marienthal la saxofon și Frank Gambale la chitară.

Potrivit comunicatului citat, band-ul de jazz fusion a luat naștere în 1985 aducând împreună muzicieni care au revoluționat cu adevărat genurile muzicale. Albumul lor de debut, cu același nume, „The Chick Corea Elektric Band”, a reunit o multitudine de stiluri, jazz, rock, latino și funk, prezentând publicului un sound futurist, considerat și acum ca fiind una din pietrele de temelie ale jazz fusion.

Împreună au produs, în anii ’80, un șir de albume care au devenit sacre odată cu trecerea timpului. Influențele lor se regăsesc în stiluri precum EMD și hip-hop, ele ajungând și la trupe de jazz precum Snarky Puppy. Cel mai cunoscut dintre ei este, cu siguranță, Chick Corea, cu 22 de premii Grammy (din nu mai puțin de 63 de nominalizări), cu alte trei premii Latin Grammy (mai mult decât orice alt artist nominalizat vreodată la categoria ‘Cel mai bun album instrumental’), inclus în DownBeat Hall of Fame și Jazz Master în 2006 și care a obținut statutul de legendă vie, după cinci decenii de creativitate nemaîntâlnită și un randament artistic amețitor.

Cea de-a cincea ediție a Festivalului de Jazz de la Timișoara va avea trei scene în aer liber — în Piața Victoriei, în Parcul Castelului și în Parcul Civic. Accesul este gratuit.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.