Principalii inamici ai danturii
Cariile sunt principala ameninţare pentru sănătatea danturii, chiar de la vârste fragede. Trei sferturi dintre copii au dinţii de lapte cariaţi. Mai grav e că cei mai mulţi nu sunt trataţi. Nu e de mirare că, la vârsta adultă, opt din zece români au probleme dentare. Cariile pot fi însă prevenite. Şi nu doar prin măsuri de igienă şi controale periodice. Una dintre cele mai moderne metode este sigilarea dinţilor.
Liza are un zâmbet frumos şi o dantură sănătoasă. Merge la control cel puţin o dată la 6 luni.
Fetiţa era în clasa a II-a, la o şcoală din Germania, când a aflat cât de importantă e prevenţia. Medicii dentişti nemţi, veniţi în vizită în clase, i-au trimis pe toţi copiii la control. Gratis. Fata a descoperit că avea carii, deşi nu se dădea în vânt după dulciuri.
Ca să nu mai aibă probleme, părinţii au apelat la una dintre cele mai moderne metode de prevenţie: sigilarea dinţilor. Dentistul i-a aplicat pe şanţurile de la măsele, unde apare cel mai frecvent caria, un material transparent care asigură protecţia cel puţin doi ani.
Sucurile acidulate atacă smalţul dinţilor. Iar locul pe care a fost o carie nu mai poate fi sigilat.
La cei care merg periodic la controale, incidenţa cariilor scade mult. Nici Liza nu a mai avut probleme. Vrea să devină o cântăreaţă faimoasă, iar zâmbetul frumos e un atu pentru succes.