Noutăți despre diagnosticarea bolii Parkinson

Președintele Societății de Neurologie din România (SNR), prof. dr. Dafin Mureșanu, a declarat , într-o conferință de presă susținută la Poiana Brașov, că pacienții români au ”șanse foarte bune” privind diagnosticarea bolii Parkinson, iar prevenirea acestei maladii se referă ”în primul rând la a ne respecta programul, raportul dintre ore active – ore de odihnă, de a încerca să ne trăim viața și în spiritul bucuriei”.

„Pacienții români au șanse foarte bune din punct de vedere al diagnosticului privind boala Parkinson. Avem o clasă medicală, avem neurologi bine pregătiți. După cum vedeți ne preocupăm la nivelul Societății de Neurologie din România, (…) și suntem printre cei care sunt deosebit de apreciați în Europa cu privire la nivelul în care ne aflăm. Din punct de vedere al arsenalului terapeutic, avem aproape toate medicamentele din punct de vedere al terapiei farmacologice necesare, mai puțin un singur agent important care este apomorfina care nu a reușit să-și facă loc în arsenalul terapeutic în România, dar în viitor acest lucru va fi realizat”, a afirmat prof. dr. Dafin Mureșanu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că există capacitatea de a gestiona, privind chirurgia funcțională, neurochirurgia funcțională, pacienții care se află în stadii avansate și sunt mai mult selectați pentru intervenția de stimulare cerebrală profundă, pentru că există o serie de criterii care sunt folosite permanent când trebuie să se ia o decizie terapeutică pentru tipurile de intervenții.

„Boala Parkinson nu este doar o singură boală, ci există mai multe boli, nu este doar o boală dopominergică ci este și o boală non-dopominergică cu multe alte mecanisme, nu este o boală doar de comportament motor este și foarte mult legată de tulburări non-motorii. (…) Cunoașterea, recunoașterea și o atitudine precoce terapeutică sigur că reprezintă o cale care îi ajută foarte mult pe pacienții noștri sau pe cei care sunt la risc”, a spus Mureșanu.

Potrivit acestuia, deocamdată nu se cunosc în mod precis cauzele respectivei maladii, menționând că cert este că boala Parkinson este una complexă, degenerativă, neurodegenerativă, multi-factorială.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.