Haideți să o salvăm pe Florentina Doagă!

Florentina Doagă este o luptătoare care, la numai 16 ani, a învins una dintre cele mai dureroase forme de cancer: cancerul osos. Cu toate acestea, problemele ei sunt departe de a se finaliza, adolescenta fiind la un pas de a-şi pierde piciorul din cauza unui lung şir de erori medicale.

Totul a început în luna noiembrie a anului 2014, când Florentina a avut dureri mari la picior. Acesta i se inflamase şi o împiedica să mai meargă. După mai multe radiografii şi RMN, rezultatele au scos la iveală o veste cutremurătoare: crescuse o formaţiune tumorală malignă pe tibia dreaptă, maladie cunoscută sub numele de Osteosarcom osteogenic.

În perioada Decembrie 2014 – Martie 2015, Florentina a urmat un tratament sever cu citostatice, iar în data de 26.05.2015, i s-a implantat o proteză. După numai câteva zile, apare o infecţie puternică, semn că organismul nu acceptă proteza. Au urmat alte 3 operaţii, eşuate şi ele, iar ultima soluţie a medicilor români a fost amputarea.

Florentina nu a acceptat această soluţie şi a cerut o altă opinie medicală, tocmai în Italia. A fost la control la Spitalul Rizzoli din Bologna, iar medicii italieni i-au spus că este victima unui şir de erori medicale, copila având un şoc puternic când a aflat că îi lipseşte rotula, iar nervii din acea zonă sunt grav afectaţi. Cu toate acestea, doctorul De Paolis Massimiliano a estimat că există 90% şanse ca piciorul ei să fie salvat, însă proteza costă 20.000 de Euro, mult peste posibilităţile familiei.

Fetiţa nu şi-a pierdut speranţa şi a apelat la sprijinul Asociaţiei “Salvează o inimă” pentru a o ajuta cu strângerea fondurilor necesare. Până în prezent s-au strâns peste 12.000 de Euro din suma totală.

Cum o putem ajuta pe Florentina să-şi salveze piciorul?

Florentina are acum nevoie de noi mai mult ca oricând, deoarece nu vrea să-şi piardă piciorul la o vârstă atât de fragedă şi mai ales din cauza unor grave erori medicale. Donaţiile se pot face prin transmiterea unui SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “FLORENTINA”, online pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/florentina-doaga/ sau prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari)

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 1.410.000 de Euro şi peste 300.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.