Primul festival de film românesc la Istanbul
Sâmbătă seara, la Istanbul a început primul festival de film românesc organizat vreodată în Turcia. Evenimentul a fost deschis de proiecţia lungmetrajului „Bucureşti nonstop”, regizat de Dan Chişu.
Pelicula îi are în rolurile principale pe Gheorghe Ifrim, Ion Besoiu şi Dorina Lazăr.
Festivalul se desfășoară la Centrul Cultural Akbank.
Pe lângă „Bucureşti nonstop”, România va mai fi reprezentată de filmele:
- Restul e tăcere (2007) – proiecție pe 18 aprilie, ora 19.00
- Chuck Norris vs. Communism (2015) – proiecție pe 22 aprilie, ora 15.00
- Sunt o babă comunistă (2013) – proiecție pe 25 aprilie, ora 19.00
- O secundă de viață (2009) – proiecție pe 29 aprilie, ora 15.00.
Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român şi urmăreşte promovarea valorilor noastre cinematografice peste hotare.