Totul despre „Documenta 2017”
„Arta apropie oamenii” este tema expoziției Documenta 2017, care se organizează din 1955 în orașul Kassel din centrul Germaniei, dar a cărei ediție de anul acesta debutează în mod excepțional în capitala Greciei, Atena, relatează AFP.
Inaugurarea prestigioasei expoziții de artă contemporană Documenta, ce include până la începutul lunii septembrie expoziții, concerte și filme, la Atena și Kassel are loc sâmbătă 8 aprilie. „Depășirea frontierelor, construirea de punți de bază pentru a trăi împreună stabilirea unui mod reciproc de învățare este ceea ce trebuie să facă arta”, a declarat primarul din Kassel (Germania) Bertam Hilgen, prezent la o conferință de presă la Atena.
A 14-a ediție a Documenta, care se desfășoară o dată la cinci ani în orașul Kassel, are loc pentru prima dată anul acesta la Atena, la propunerea directorului său artistic Adam Szymczyk formulată în 2013. Atena a devenit un simbol în ultimii ani a crizei financiare și migratorie europene iar Documenta îi invită pe spectatori „să se inspire” din temele sale.
Adam Szymczyk a remarcat contextul politic al evenimentului, considerând că este vorba de „o procedură de învățare”, o tentativă de a-i scoate „pe cetățeni din apatia politică”. Documenta, descrisă recent în Germania de un istoric de artă, ca „un pelerinaj la Mecca” a iubitorilor de artă, cunoaște un succes din ce în ce mai mare, cu 860.000 de vizitatori la precedenta sa ediție din 2012.