Un vicepreședinte ALDE pune tunurile pe Constantin

0

Octavian Popa, vicepreşedinte ALDE, îl atacă pe Daniel Constantin, spunând că acesta şi-a strâns o mână de rebeli servili şi încearcă să bage zâzanie în coaliţia de guvernare prin invocarea unor presupuse negocieri cu PNL.

„Sub aparenţa unei persoane de bună credinţă, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a pornit o veritabilă campanie a dezinformării opiniei publice, în speranţa că mai poate câştiga de partea sa doi-trei acoliţi care să i se alăture până la congresul extraordinar al partidului. Opiniile lansate periodic, la interval de câteva zile, par a fi calculate după o teorie securistică a manipulării. Dar nu cred că este un avantaj de partea domnului Constantin. Ci dimpotrivă. Iar raţionamentul este foarte simplu. De când şi-a lipit Partidul Conservator de imaginea puternică a domnului Călin Popescu-Tăriceanu, a evitat să aibă ieşiri publice. Chiar şi în campaniile electorale de la locale şi de la parlamentare. (…) Până să îi fie retras sprijinul politic, ieşirile sale publice au fost atât de rare. Acum, că şi-a pierdut funcţiile, iar scaunul de copreşedinte i se zgâlţîie din toate încheieturile, face turul televiziunilor şi acordă interviuri pe bandă rulantă. În disperare de cauză, când a văzut că inclusiv cei din fostul Partid Conservator au votat împotriva sa, căci aşa i s-a retras sprijinul politic, aruncă cu minciuni în dreapta şi-n stânga”, transmite Octavian Popa, vicepreşedinte ALDE, relatează Romaniatv.net.

Acesta mai afirmă că, deşi Daniel Constantin a dat asigurări că nu va pune în pericol coaliţia de guvernare, acum încearcă „să bage zâzanie în rândul conducerii coaliţiei PSD-ALDE, invocând presupuse negocieri cu PNL . Acum, pentru cine nu a apucat să cunoască adevărata faţă a domului Constantin, cred că ieşirea publică de ieri a dânsului, a dovedit cu vârf şi îndesat de ce este în stare: sforării machiavelice, mascate de propriul interes. Sub plasa intrigilor aruncate în ultimele săptămâni, Daniel Constantin a adunat în juru-i o mână de rebeli servili, care probabil vor pieri până la urmă sufocaţi într-o angoasă patologică întreţinută de setea de putere şi de spaima dispariţiei de pe scena politică”, mai spune Octavian Popa.

Biroului Politic Central al ALDE a votat, în 26 martie, retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”, propunerea fiind făcută de vicepreşedintele Andrei Gerea. Ulterior, Constantin a fost schimbat din Guvernul Grindeanu, postul de vicepremier fiind preluat de Graţiela Gavrilescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.