BNR avertizează în privința creșterii inflației

0

Actuala proiecție pe termen scurt reconfirmă perspectiva accelerării ușoare a inflației în următoarele luni, reiese din minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României din 5 aprilie 2017.

„În discuțiile privind evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au observat ca actuala proiecție pe termen scurt reconfirmă perspectiva accelerării ușoare a inflației în următoarele luni. Se reconfirmă, totodată, rămânerea ratei anuale anticipate a inflației semnificativ sub limita de jos a intervalului țintei în luna iunie 2017, la un nivel doar marginal superior celui prognozat anterior, reflectând revizuirea în sens ascendent a dinamicii probabile a prețurilor LFO, și, în sens opus, a ritmului anticipat de creștere a prețurilor combustibililor”, se spune în documentul citat, dat miercuri publicității.

Pe de altă parte, reprezentanții conducerii BNR sunt de părere că perspectiva imediată a inflației este compatibilă cu traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației evidențiată de cea mai recentă prognoză pe termen mediu a BNR, publicată în Raportul asupra inflației din februarie 2017.

„Această traiectorie reintră în interiorul intervalului de variație al țintei în trimestrul IV 2017 — plasându-se la 1,7% în decembrie—, pentru ca în 2018 să urce în jumătatea superioară a intervalului și să tindă apoi spre limita lui de sus, pe fondul epuizării efectelor one-off ale reducerilor/eliminărilor de impozite indirecte, accize și taxe nefiscale și al intensificării presiunilor inflaționiste ale cererii agregate și ale costurilor unitare salariale”, se arată în minuta BNR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.