Sarcina Serenei Williams o bucură pe Halep

Simona Halep spune că o va felicita pe Serena Williams pentru că este însărcinată şi va deveni mamă, aflând acest lucru în cursul zilei de miercuri, şi crede că jucătoarea americană va reveni apoi în circuitul profesionist şi va mai câştiga turnee.

Simona Halep a fost întrebată joi, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la Mamaia, dacă a felicitat-o pe Serena Williams pentru că este însărcinată, jucătoarea română spunând că va face acest lucru cu prima ocazie.

“Ieri am aflat. E un lucru minunat cred să fii însărcinată şi să devii mămică. Cred că o revină, o să se întoarcă în circuit şi o să mai câştige câteva turnee. E un lucru frumos şi o să o felicit cu prima ocazie”, a spus Simona Halep.

Agentul Serenei Williams, Kelly Bush Novak, a confirmat, joi, că jucătoarea este însărcinată şi va reveni în circuitul WTA în 2018. „Mă bucur să pot confirma că Serena Williams este însărcinată şi va naşte în această toamnă. Ea nu va mai juca în acest sezon, dar va reveni în 2018”, spus Kelly Bush Novak într-un e-mail trimis agenţiilor de presă din Statele Unite ale Americii.

Serena Williams, care va reveni pe primul loc în clasamentul WTA de săptămâna viitoare, a postat, miercuri, o fotografie pe contrul de Snapchat în care anunţa că este însărcinată în 20 de săpătămâni, dar a şters-o după câteva minute. Sportiva a postat o fotografie în care apare din profil într-un costum de baie galben şi în care are abdomenul puţin rotunjit. La poză apărea comentariul „20 de săptămâni”. După doar câteva minute, Serena Williams a şters postarea.

Williams, în vârstă de 35 de ani, este logodită şi urmează să se căsătorească cu Alexis Ohanian (33 de ani), co-fondatorul reţelei de socializare Reddit.

Serena Williams nu a mai jucat în circuitul WTA de la sfârşitul lunii ianuarie, după ce a câştigat Australian Open. Ea a obţinut al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră şi a depăşit recordul stabilit de Steffi Graf, de 22 de titluri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.