Amenzi drastice pentru cei care aruncă gunoaie pe stradă

Cei care aruncă resturi de țigări și alte gunoaie pe domeniul public, precum și cei care strică mobilierul stradal, vor primi amenzi de până la 5.000 de lei. Până acum, amenda maximă era de doar 500 de lei.

Într-un proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului București se precizează că „este interzisă depozitarea pe domeniul public (în zona intersecțiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spații verzi) a sacilor cu deșeuri în vederea colectării acestora de către operatorii de salubritate; este interzisă răspândirea sau deversarea directă pe sol (domeniul public ori în locuri publice, terenuri virane, spații verzi) a apelor uzate menajere, a celor rezultate din spălarea balcoanelor și teraselor, de la cișmelele imobilelor, precum și a celor rezultate din spălatul mașinilor de orice tip; este interzisă aruncarea pe domeniul public, din autovehicule, a deșeurilor de orice natură”, relatează Romaniatv.net.

De asemenea, se menţionează că amenda pentru cei care nu vor respecta aceste reguli va ajunge până la 5.000 de lei.

Amenzile li se vor aplica și celor care nu asigură „înlocuirea jgheaburilor și burlanelor degradate, menținerea corespunzătoare a fațadelor imobilelor pe care le dețin, a mobilierului urban și stradal, statuilor și monumentelor aflate pe domeniul public”.

O altă decizie importantă în ceea ce privește imaginea Capitalei s-a luat la sfârștitul lunii trecute. Primăriile de sector din București vor putea crește impozitele cu până la 500% pentru imobilele și terenurile neîngrijite din intravilan.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.