Guvernul Grindeanu, ținta Administrației Prezidențiale

Creşterea produsului intern brut (PIB) al României din prezent se bazează pe politici prociclice, care accelerează scăderea economiei după o criză financiară, în condiţiile în care România a avut, după criza din 2008, cel mai rapid avans al datoriei publice din rândul ţărilor membre Uniunii Europene (UE), iar aderarea la zona euro nu trebuie să se facă după ce ”devenim pe deplin europeni”, cele două procese putând merge în paralel şi susţinându-se în paralel, a declarat joi consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, în cadrul conferinţei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), organizată de ELEC România şi Finmedia, cu sprijinul Guvernului României şi a Băncii Naţionale a României (BNR).

Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc semnificativ prognozele analiştilor. Mai mulţi economişti şi-au exprimat îndoiala asupra sustenabilităţii asupra acestei evoluţii şi au avertizat asupra pericolului creşterii deficitelor şi a inflaţiei.

Acest avans se bazează pe politici prociclice, care au accelerat consumul şi care fac mult mai grea revenirea economiei în cazul unei crize financiare, a avertizat Marinescu.

”În primul rând, dacă ar trebui să învăţăm ceva din criza economică recentă, ar fi, cel mai probabil, ideea că politicile pro-ciclice, de care şi România s-a lăsat sedusă, fac mai brutală căderea şi mai dureroasă redresarea. De aceea este important să discutăm deschis, dacă şi pentru ce merită să facem deficite mari tocmai atunci când ne merge bine din punct de vedere economic, în loc să ne păstrăm spaţiu fiscal pentru „vremurile grele”, când expansiunea economică se va epuiza”, a declarat Marinescu.

El a atras atenţia că România este ţara care a înregistrat, în perioada post-criză, cea mai rapidă creştere a datoriei publice dintre toate ţările UE. Faţă de anul 2008, datoria publică a crescut de circa 3,5 ori, deci cu peste 45 de miliarde de euro în ultimii 8 ani, arată News.ro.

Consilierul prezidenţial a asubliniat că România trebuie să respingă exemplul ţărilor care au ales o creştere economică bazată pe deficite mari.

”Cifrele arată că aproape întreaga creştere economică din ultima perioadă se bazează pe aportul consumului, fapt explicabil pe fondul politicilor pro-ciclice, care susţin cererea agregată prin scăderea impozitării indirecte şi creşterea cheltuielilor salariale”, a spus Marinescu.

Acesta a atras atenţia că, deşi datele oficiale arată un avans de peste 5% al economiei, prognozele europene estimează o creştere de circa 4%.

”Cum procedăm, optăm pentru politici facile, care oferă în general beneficii pe termen scurt, sau alegem politici corecte, care înseamnă beneficii durabile, dar şi unele costuri? De aceea, este important să înţelegem cât din politica economică este doar politică şi cât este economie. România are nevoie de ţinte înalte, care să mobilizeze energiile reformiste”, a spus consilierul prezidenţial.

În privinţa aderării la zona euro, Marinescu consideră că România nu trebue să aştepte până va îndeplini, în totalitate, toate standardele acestei zone, tocmai adoptarea monedei unice susţinând acest proces.

”În privinţa euro, de exemplu, consider că nu trebuie să aşteptăm până vom deveni pe deplin „europeni”, prin convergenţă reală şi în sens cultural-instituţional, şi abia apoi să adoptăm moneda comună. Aceste procese merg împreună şi se susţin reciproc”, a afirmat Marinescu.

În acest context, candidatura la OCDE este un excelent cadru, fiind o afiliere prin care România îşi asumă angajamente pe termen lung, a subliniat consilierul prezidenţial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.