Rate la cabinetele stomatologice
Românii nu îşi mai permit să zâmbească. Spun că îi costă prea mult, aşa că amână, pe cât se poate, vizita la stomatolog. Mai ales că sunt puţine cabinete în contract cu Casa de Sănătate. Serviciile decontate de stat fiecărui medic ajung doar pentru câţiva pacienţi.
Împrumuturi bancare, rate egale, sau pur și simplu, pe încredere. Sunt câteva din modalitățile în care unii români reușesc să își plătească factura la dentist.
Iar cine nu își permite nici rate, în special pacienții trecuți de 50 de ani, amână cât pot intervențiile.
Statul decontează doar sume cuprinse între 1000 și 1600 de lei pe lună. Bani care ajung doar pentru câțiva pacienți care necesită intervenții minore.
În școli, situația este dezastruoasă. Au rămas doar 431 de cabinete stomatologice pentru peste 3 milioane de elevi. Nu sunt medici și nici bani.
Costurile pentru un pachet mediu de servicii medicale, adica un implant, un detartraj, câteva plombe, ajunge în medie, la 4000 de lei. Pe străini însă, prețurile practicate de stomatologii noștri îi atrag ca un magnet.
Din turismul medical, medicii încep să câștige tot mai bine, însă. Mulți străini din Franța, Italia, Marea Britanie, Elveția, dar și Canada, vin la noi pentru serviciile stomatologice.
Iar afecțiunile pe care le tratează sunt cel mai adesea implanturile dentare, tratamentele endodontice, fațetele și extracțiile. Majoritatea procedurilor sunt decontate integral sau într-o proporție de peste 70 la suta, prin intermediul asigurărilor de sănătate pe care pacienții le au.
Străinilor li se oferă pachete turistice complete, care includ cazare, transport și servicii stomatologice all in one.