ANAF, încasări mai mari în 2017

0

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în primul semestru 2017 peste 100 de miliarde de lei venituri bugetare, cu 4,1% peste nivelul din aceeași perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis Agerpres.

‘În primele 6 luni ale anului curent, ANAF a colectat 101,15 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un plus de 3,955 miliarde de lei față de încasările din perioada similară a anului 2016 (97.196,7 milioane de lei), respectiv o creștere cu 4,1% a volumului veniturilor bugetare colectate’, se arată în document.

În luna iunie 2017, ANAF a colectat venituri bugetare de 16,534 miliarde de lei, cu 1,768 miliarde de lei, respectiv cu 12% mai mult, decât în luna iunie 2016 (14,766 miliarde de lei).

‘Programul comunicat de Ministerul de Finanțe pentru luna iunie a fost realizat în proporție de 102,7% (mai mult cu 437,8 milioane de lei), în condițiile în care volumul restituirilor de TVA în iunie 2017 a fost în cuantum de peste 1,287 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 513,3 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut’, informează Agenția.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.