Consumul moderat de alcool combate diabetul

Persoanele care consumă băuturi alcoolice de trei-patru ori pe săptămână, în cantități moderate, prezintă un risc mai mic de a dezvolta diabet de tipul II în comparație cu cele care beau mai rar sau niciodată, sugerează un studiu efectuat în Danemarca, citat vineri de BBC. Experții au menționat, însă, că această concluzie nu înseamnă că oamenii pot să bea mai mult decât este recomandat.

În cadrul studiului, cercetătorii au monitorizat consumul de alcool a peste 70.000 de persoane — cât de mult obișnuiau să bea și cât de des făceau acest lucru. Janne Tolstrup, profesoară la Institutul Național pentru Sănătate Publică (National Institute of Public Health) din cadrul Universității de Sud din Denemarca, cea care a condus studiul, a declarat că frecvența consumului de alcool are ”un efect independent”, în funcție de cantitatea de alcool ingerată. ”Observăm un efect îmbunătățit dacă alcoolul este consumat în patru porții în loc de una singură o dată”, a spus Tolstrup, potrivit Agerpres.

După circa cinci ani, 859 dintre bărbații participanți la studiu și 887 de femei au dezvoltat diabet — fie de tip 1, fie de tipul 2, mai comun.

Oamenii de știință au concluzionat că un consum moderat de băuturi alcoolice, de trei sau patru ori pe săptămână, reduce cu 32% riscul unei femei de a dezvolta diabet, iar în cazul unui bărbat procentul este de 27%, în comparație cu persoanele care beau mai rar de o dată pe săptămână.

Descoperirile sugerează de asemenea că nu toate tipurile de alcool au același efect. Vinul se pare că este cel mai benefic în acest sens datorită polifenolilor pe care îi conține, ce au un rol în controlul nivelului glicemiei din sânge, se arată în studiul publicat în jurnalul ”Diabetologia”.

În ceea ce privește berea, bărbații care consumă între una și șase porții pe săptămână și-au redus astfel riscul de diabet cu 21% spre deosebire de semenii lor care au consumat mai puțin de o bere pe săptămână. În cazul femeilor nu a fost observat niciun impact în acest sens.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.