Tinerii umaniști îndeamnă la mișcare!
Tinerii umaniști au participat la competiția de cros nocturn, în ciuda căldurii excesive de afară. Scopul participării acestora a fost de a atrage atenția asupra efectelor negative datorate lipsei de sport și să îndemne generația tânără la mișcare.
Lipsa mișcării sau lipsa practicării unui sport duce la efecte negative asupra sănătății, cum ar fi obezitatea și randamentul școlar din ce in ce mai scăzut constatat in rândul copiilor din România și din Europa. Din păcate, cauzele sunt favorizate și de faptul că sportul este o disciplina școlară opțională, nu obligatorie în școli. Prin mișcare, tinerii devin mai concentrați la studiile teoretice, deoarece energia care i-ar putea determina sa fie neatenți este consumată. Pe de altă parte, copiilor le vor crește respectul de sine și tonusul psihic.
Impactul asupra comportamentului este mare, deoarece sportul îi poate disciplina pe tineri, care vor deveni mai ordonați, mai atenți și vor învăța să își facă un program zilnic, pe care să îl și respecte. Mai mult, in cazul copiilor care suferă de deficit de atenție, exercițiile fizice îi ajută să se concentreze asupra sarcinilor pe care le au de îndeplinit.
„Scopul participării noastre la competiția de cros nocturn este de a îndemna tinerii să facă mișcare. Știm cu toții că activitatea fizică regulată îi ajută pe tineri să aibă performanțe mai bune la școală sau la locul de muncă, practicarea sportului ajutând la mai buna oxigenare a creierului și conducând astfel la creșterea capacității de înțelegere și memorie a copiilor. Activitatea fizică crește încrederea în sine, ceea ce este esențial pentru o bună dezvoltare atât fizică, cât și mentală a tânărului. Este momentul ca generația din fața calculatorului să devină generația în mișcare.
Îndemnăm persoanele de orice vârstă să facă mișcare, pentru a crește calitatea vieții și pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a tinerilor”, a declarat președintele interimar a tinerilor umaniști Raul Constantin Ciuteanu.
Tinerii umaniști au declarat că vor continua să participe și la alte evenimente sportive, pentru ca populația să conștientizeze efectele pozitive ale activităților fizice asupra sănătății și a calității vieții.