Actorul John Cleese, premiat la Sarajevo!

Actorul John Cleese, cunoscut mai ales pentru rolul din ”Monty Python”, a declarat, miercuri, la primirea unui premiu onorific în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, că nevoia de comedianți ”nu a fost nicicând mai mare” ca în prezent, informează joi AFP.

Vedeta ”umorului britanic”, celebru în special în anii ’70 datorită show-ului de comedie ”Monty Python’s Flying Circus” care a adus un suflu nou pe ecrane, John Cleese, în vârstă de 77 de ani, a primit trofeul „Inima Sarajevo” pentru ”contribuția extraordinară” la a șaptea artă, un premiu pe care comedianul l-a descris drept ”foarte generos”.

„Sunt aproape jenat să mă regăsesc în aceeași categorie cu unii oameni care au primit deja acest premiu, precum Robert De Niro, Martin Scorsese sau Stephen Frears”, a declarat el în fața a peste 3.000 de spectatori veniți să vizioneze, într-un cinematograf în aer liber, filmul său ”A Fish Called Wanda” (1988). ”Cu toate acestea îl accept, nu ca un profesionist al cinematografiei, ci mai ales ca un comedian, pentru că în acest moment al istoriei lumii, nevoia de comedianți nu a fost nicicând mai mare”, a spus el în Bosnia-Herțegovina.

Creat ca un ”act de rezistență” pe perioada asediului asupra orașului Sarajevo în timpul războiului din 1992-1995, Festivalul de Film de la Sarajevo s-a impus în această regiune și atrage în mod regulat nume mari din cinematografie, dar și mii de cinefili.

John Cleese și-a exprimat admirația pentru crearea unui festival de film ”în timpul (unor) vremuri teribile”. ”Acesta este un exemplu minunat a ceea ce este capabil să facă cineva când nu se poate face nimic. Trebuie să fiți foarte mândru”, a spus el adresându-se fondatorului festivalului și directorului actual, Mirsad Purivatra.

În ultimii ani, Robert De Niro, Angelina Jolie, Brad Pitt, Wim Wenders, Gael Garcia Bernal, Juliette Binoche sau Jeremy Irons s-au numărat printre actorii celebri care au venit în capitala Bosniei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.