Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!
Marea, uriașa problemă, cu care se confruntă PSD după „scandalul OUG 13”, este lipsa de credibilitate, lipsa cronică de credibilitate. Orice ar declara și ar face liderii PSD, oricât de bine intenționați ar fi, demersurile lor vor fi privite, pe bună dreptate, cu scepticism de milioanele de români care au văzut, au simțit pe propria lor piele, chiar la începutul acestui an, intențiile pesediștilor de a pune căluș în gura Justiției.
Personal, am dubii că ministrul Toader nu este influențat, să nu spun manipulat, de unii lideri PSD. Nici nu poți să rămâi ministru al Justiției într-o guvernare PSD dacă nu te pliezi pe interesele liderului suprem și ale unui partid care este inundat de dosare de corupție și abuzuri în serviciu.
Dar, să presupunem, că Tudorel Toader este imun la presiunile colegilor săi în a subordona politic Justiția și chiar își dorește, cu bună credință, să modifice legile Justiției, în interesul însuși al actului de Justiție! Și că aceste decizii, fie și contestate de aproape toți actorii din domeniu, vizează recredibilizarea actului de Justiție! Modul în care actualul ministru se comportă față de asociațiile judecătorilor și procurorilor este regretabil și ridică uriașe semne de întrebare. Mai ales că Dragnea pare a fi știut foarte, foarte bine, direcția în care vor fi „modificate” legile Justiției! Tot circul cu faptul că Parlamentul va dezbate, analiza și va amenda aceste legi reprezintă, cel mult, o glumă bună. Majoritatea PSD-ALDE din actualul Parlament va respecta, în poziție de drepți, ordinele date de șefii partidului. Restul este tăcere…
Din păcate pentru PSD, obsesia subordonării Justiției bântuie sediul din Kiseleff, și nu numai, de prea mulți ani. Teama cronică a liderilor PSD de brațul nemilos al Justiției provoacă frisoane puternice în principalul partid al țării. Tocmai din aceste motive, „dușmanul” Kovesi și arma sa de toate zilele, procurorii DNA, trebuie reduși la tăcere, cât mai rapid (a se citi puși cu botul pe labe!). Prea multă impertinență la adresa unor lideri PSD, centrali și locali, care, la unison, ați ghicit! sunt victimele unui sistem abuziv și discreționar. Ați auzit vreun lider PSD, și întrebarea se poate translata la toți liderii politici, care să recunoască că a greșit, fie și fortuit, că a încălcat legea și merită, cu vârf și îndesat, condamnarea primită? Nici vorbă de așa ceva! Toți sunt nevinovați, toți sunt victime, toți sunt vizați de procurori doar pentru că au încercat să facă bine milioanele de români!
Astfel, se explică modul unitar, de monolit, în care pesediștii și nu numai ei, acționează atunci când unul de-al lor este trimis în judecată! Spiritul de gașcă, de susținere fățișă a unui mod arogant, corupt și profund iresponsabil de a guverna, nu ar trebui să surprindă. Și, în consecință, nici decredibilizarea accentuată a actualei clase politice.
Luni bune după câștigarea scrutinului din decembrie, liderii PSD, cu un tupeu fără limite, au spus românilor care îi contestau că ei au câștigat alegerile și trebuie lăsați să-și pună în practică programul de guvernare. Punct! Programul de guvernare a fost uitat/modificat și implementarea sa, la virgulă, după cum ne spunea superior Dragnea, a fost amânată iar și iar. Ce contează aceste amănunte? PSD continuă să mimeze guvernarea, să arunce în haos o țară întreagă, prin decizii sau, mai corect, indecizii care se repercutează puternic asupra mediului de afaceri și nu numai!
Justiția, eterna problemă a Justiției, trebuie, însă, rezolvată şi este o prioritate absolută pentru liderii PSD. Altceva nu prea mai contează! Teama, obsesia, coșmarul, în care cătușele le fâlfâie prin fața ochilor, trebuie să înceteze, rapid, vor pesediștii. Agresivitatea unora dintre lideri, vezi cazul Codrin Ștefănescu , are o explicație simplă. Tupeul a înlocuit respectul față de cetățean, față de cel care nu s-a pliat, orbește, pe linia unui partid care continuă să se creadă etern la guvernare!
În consecință, nu pot să nu îmi exprim revolta față de noua tentativă a PSD de a subordona politic Justiția! Pentru că, în cazul acestui partid, vorbele, oricât de apăsat ar fi spuse, nu pot înlocui faptele. Fapte care, din păcate, dezonorează un partid care de-a lungul anilor a avut antecedente serioase în lupta împotriva Justiției!
Un editorial de Iulian Badea