Rezultate TriChallenge Mamaia 2017

 Sâmbătă și duminică, 16-17 septembrie 2017, staţiunea Mamaia a fost gazda evenimentului internaţional TriChallenge, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est şi Balcani. Încurajaţi de mii de oameni de pe margine şi ajutaţi de o vreme superbă, cei peste 1.200 de participanţi din țară și de peste hotare, aurealizat unul dintre cele mai frumoase spectacole sportive de pe litoralul românesc.

Evenimentul sportiv, ajuns la a IX-a ediţie, a reprezentat totodată şi un inedit mod de a promova Mamaia la nivel internaţional, staţiunea românească fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante. În aplauzele publicului, după terminareacelor trei probe (înot, ciclism şi alergare), primul care a trecut linia de sosire, la cea mai grea probă (Olimpică – 1500m înot, 40km bicicletă și 10km alergare), a fost Attila Daniel (1 oră, 59 minute şi 40 secunde), iar la categoria fete, câştigătoarea aceleaşi probe a fost Daniela Lavinia Torok – 2 ore, 26 de minute şi 44 secunde, sportiva care a doborât de curând recordul național pe distanța lunga (Ironman).

TriChallenge Mamaia 2017 a fost un eveniment cu totul deosebit, în special datorită faptului că proba de înot s-a desfășurat în Marea Neagră, iar alergarea pe promenada staţiunii. Participanții au avut de înotat 400m, 750m sau 1500m, în funcție de proba pentru care au optat. Provocarea a continuat cu parcurgerea altor 450m în alergare, cu trecere peste pasarela de pe Bulevardul Mamaia, până în zona de tranziție. De aici au pornit pe traseul de bicicletă, parcurgând 10km la proba supersprint, 20km la cea sprint și 40km la proba olimpică. Cursa s-a încheiat cu proba de alergare, unde sportivii au avut de parcurs 2,5km, 5km, respectiv 10km.

Rezultatele de laprobele individuale și ștafetă

Supersprint

La masculin, Andrei Sendroiua câştigat proba, terminând în 39 de minute şi 22 de secunde. Locul doi a fost ocupat de Rareș Alexandru Panait (39 de minute şi 49 de secunde), iar locul trei de Lyubim Kirilov din Bulgaria(39 de minute şi 58 secunde).

La feminin, Andreea Diana Iordache a câştigat şi în acest an proba de supersprint, terminând cursa în 41 de minute şi 19 secunde. A fost urmată de Andreea Maria Matei Bobarnac (42 de minute şi o secundă) şi Casia Damian (43 de minute şi 28 de secunde).

Sprint

La masculin, proba a fost câştigată de Erick Rogoz (1 oră, 6 minute şi 42 de secunde), urmat de Cristian Tranulea (1 oră,7 minute şi 48 de secunde) şi Andrei Sergiu Chiș (1 oră, 7 minute şi 55 de secunde).

La feminin, câştigătoarea a fost Mădălina Franţ (1 oră, 22 minute şi 48 de secunde), locul 2 – Anca Holban (1 oră, 27 minute şi 56 de secunde) şi locul 3 – Monica Antal (1 oră, 28 minute şi 27 de secunde).

Olimpic

Attila Daniel este marele câştigător al celei mai dificile probe a competiției TriChallenge Mamaia, la masculin, terminând cursa într-o oră, 59 minute şi 40 secunde. Pe locul secund s-a clasat Răzvan Ene (2 ore, 0 minute şi 43 de secunde), iar pe locul 3 – Hunor Bereș (2 ore, 1 minut şi 10 de secunde).

La feminin, câştigătoarea a fost Daniela Lavinia Torok (2 ore, 26 de minute şi 44 secunde), fiind urmată de Maria Mirela Popescu (2 ore, 27 de minute şi 38 de secunde) şi Gerda Maria Dumitru (2 ore, 31 de minute şi 46 secunde).

Ştafetă Sprint

La proba de ștafetă Sprint masculin, câştigătorii au fost membrii echipei Bucharest Cycling Tour (1 oră, 14 minute şi 10 de secunde), urmaţi de Cambridge School of Bucharest (1 oră, 21 minute şi 14 de secunde) şi Enel Sprint (1 oră, 24 minute şi 34 de secunde).

La feminin, locul 1 a fost ocupat de Trichallengele(1 oră, 27 de minute şi 42 secunde), locul 2 – Triatlon Team Timisoara-Ravitex (1 oră, 38 de minute şi 18 de secunde), locul 3 – Albinuţele Electronice (1 oră, 43 de minute şi 24 secunde). Clasamentul la mixt este: locul 1 – Mcm Team Galaţi (1 oră, 18 minute şi 38 de secunde), locul 2 – Asp Braşov (1 oră, 22 minute şi 32 de secunde) şi locul 3 – Gipanda (1 oră, 27 minute şi 13 secunde).

Ştafetă Olimpică

Această probă a fost câștigată de echipa Club Sportiv Euxin Constanța – Elite, care a terminat cursa într-o oră, 56 minute şi 40 de secunde, fiind urmaţi de Bikerehab Racing Team (2 ore, 5 minute şi 9 de secunde) şi Tyr Toţi Trei (2 ore, 11 minute şi 34 de secunde).

De asemenea, au fost premiați și participanții care au luat pentru prima dată startul la un triatlon.

 Toate rezultatele pot fi găsite pe website-ul oficial al competiţiei http://www.trichallenge.ro/rezultate/.

Festivalul sportiv TriChallenge Mamaia a continuat, duminică (17 septembrie 2017), cu TriKids Challenge, competiţie dedicată copiilor între 7 și 13 ani. Cei mici s-au întrecut în cadrul a trei probe: cros, aquatlon (înot și alergare) și duatlon (alergare și bicicletă). Rezultatele de la competiția dedicată celor mici pot fi găsite pe http://trichallenge.ro/trikids/rezultate/.

Evenimentul s-a încheiat cu crosul Beach Run, unde participanții au avut de parcurs o distanță de 4km pe promenada din Mamaia. Startul s-a dat din fața Hotelului Rex, iar alergătorii au pornit pe traseu în aplauzele susținătorilor de pe margine. Rezultatele de la cros pot fi găsite pehttp://www.trichallenge.ro/beachrun/rezultate/.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.