„Soldații. Poveste din Ferentari” și „Marița”, la CinEast 2017
Producțiile Hi Film „Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic, și „Marița”, de Cristi Iftime, fac parte din selecția oficială acelei de-a zecea ediții a Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), care va avea loc în perioada 5 – 22 octombrie 2017.
Debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, „Soldații. Poveste din Ferentari”, va fi prezentat în competiția festivalului pe 14 și 17 octombrie.
Lungmetrajul, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel Digudai în rolurile principale, concurează cu filme din țări precum Bulgaria, Polonia, Slovacia, Lituania și Estonia.
Juriul internațional este prezidat de regizoarea Anne Fontaine, căreia i se alătură actorul Adrian Titieni, producătoarea Bady Minck, directorul de programe al festivalului, Oliver Baumgarten, și producătorul Philippe Carcassonne.
Acesta va acorda două premii:marele trofeu și un premiu special. În plus, o distincție va fi acordată de un juriu format din critici de film.
Filmul Ivanei Mladenovic a avut premiera mondială la Festivalul de la Toronto și a fost selectat şi în competiţia oficială a Festivalului de la San Sebastián 2017, unde va fi prezentat pe 27 septembrie.
În cinematografele din România, el va fi lansat pe 2 februarie 2018. „Soldaţii. Poveste din Ferentari” este distribuit la nivel internaţional de Beta Cinema, iar în România de microFILM.
„Marița”, debutul în lungmetraj al lui Cristi Iftime, cu Adrian Titieni și Alexandru Potocean în distribuție, face parte din selecția oficială, iar el va fi prezentat la Luxemburg pe 11 și 18 octombrie.
Pelicula a fost recompensată anul acesta cu premiul juriului FEDEORA pentru cel mai bun film din competiţia „East of the West” a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary și cu trofeul Anonimul.
Filmul, care va avea premiera în cinematografele românești pe 1 decembrie, concurează pentru premiul publicului.