Legea vaccinării, dezbătută în cel mult o lună
Legea vaccinării va fi supusă dezbaterii în maximum treizeci de zile, a declarat miercuri seara la Iași ministrul sănătății, Florian Bodog.
„Legea vaccinării este în momentul de față în Comisia de sănătate de la Senat, după care va merge la Comisia de sănătate de la Camera Deputaților. Ea își urmează parcursul pentru aviz de la celelalte comisii. Am încredere în colegii mei specialiști din cele două comisii că vor lua cele mai bune decizii iar dacă este cazul, vor corecta acolo unde noi am greșit. Cred că în maximum o lună va fi dezbătută, zic eu, democratic”, le-a declarat Bodog jurnaliștilor, informează Agerpres.
El a ținut să precizeze că legea vaccinării instituie obligativitatea părintelui de a participa la informare, de a fi informat și amendează părintele care refuză să participe la ședințele de informare cu grupurile de lucru organizate în acest sens.
„Cu toate că s-a încercat o dezinformare precum că legea vaccinării va amenda părinții, nu este adevărat. Nu amendăm un părinte decât dacă nu participă la sesiunile de informare, însă părintele care refuză vaccinarea își asumă toată responsabilitatea. După cum știți, vaccinarea a adus foarte multe beneficii sănătății publice. După cum știm, foarte multe boli extrem de grave au fost eradicate cu ajutorul vaccinării iar acum venim să legăm toate aceste beneficii. Eu cred că trebuie să fim extrem de cerebrali în momentul în care vorbim despre vaccinare. Acesta este și motivul pentru care, probabil că ați văzut, nu am intrat în polemică cu cei care au încercat să facă tot felul de manifestări împotriva vaccinării. Am participat la dezbaterile publice și îi combatem cu argumente. Nu are niciun rost să facem circ. Cred că singurii care au de câștigat din vaccinare sunt copiii noștri și viitorul țării noastre, sănătatea publică din România”, a spus ministrul sănătății, care se află la Iași pentru a lua parte la deschiderea unui congres medical.